Învață o meserie și pot ajunge chiar angajați ai Apa Serv, o societate ce are nevoie de specialiști. Și, tocmai de aceea, îi și școlește acum. Vorbim despre elevi de la școala profesională din două licee de la Petroșani și Petrila, care au reușit să arate că pot fi la fel de buni ca inginerii care îi învață acum să facă circuite electrice, ori să lucreze la un strung.

Umăr la umăr cu meșterii de la Apa Serv, în atelierele acestei societăți, mai mulți băieți s-au pregătit să devină meșteri adevărați. Au venit la practică, iar rezultatele lor sunt vizibile. Din păcate, pandemia i-a trimis din nou în vacanță, însă, rezultatul muncii lor este unul pe care toți specialiștii îl apreciază acum. „Elevii din Petrila, care deja au o vechime de 3 ani, iar cei din Petroșani, care au doi ani, au o activitate ce s-a materializat prin aceste lucrări pe care noi le-am expus în atelier. Sunt și în teren făcute de ei, lucru care ne face să fim încrezători că activitatea comună pe care o facem cu liceele, va fi pozitivă pentru ei și și pentru noi. Vreau să spun că au participat chiar la montarea unui grup de pompare, au făcut din material brut, piulițe. Nu pare mult, dar au făcut-o de la zero. Au participat la realizarea unor cutii de apometre, a unor suporți pentru rețelele de alimentare”, a spus Cristian Ionică, managerul SC Apa Serv Valea Jiului.

Practica le-a făcut bine și au învățat multe, așa cum spune și îndrumătorul lor acum. „Ei sunt foarte receptivi. Am început cu noțiunile de bază. Acum deja facem lucrări complexe și punem în practică taote operațiile învățate. Da, îi văd lucrând în domeniu, cu noi. Pe câțiva chiar i-aș recomanda, dacă ar fi de recomandat, că sunt copii serioși”, a adăugat Adrian Donisă, șef sector Întreținere și Reparații la Apa Sev.
Un număr de 27 de copii, de la Colegiul Tehnic Dimitrie Leonida din Petroșani, dar și de la Colegiul Constantin Brâncuși din Petrila, fac orele de practică în astfel de ateliere. Primesc echipamente de protecție, burse și rechizite, așa încât, la final, acești copii să devină meșteri adevărați. „Au început deja să învețe multe lucruri și ei vin cu plăcere să lucreze aici. Comunicarea este foarte bună și noi sperăm să colaborăm pe viitor. Să știți că cei care vin la învățământul profesional, vin findcă le place să facă o meserie. Ei nu sunt teoreticieni, că mergeau la liceu. Ei vin să învețe să lucreze practic”, a explicat și Gina Obogeanu, director adjunct Colegiul Tehnic Dimitrie Leonida din Petroșani.
Accentul în învățământ se pune acum, cu preponderență, pe școala profesională, pentru că toată lumea constată că nu găsim zugravi, mecanici, sau electromecanici buni, iar faptul că acești tineri învață la societăți care ar putea să îi și angajeze ulterior, este și mai convenabil. În plus, elevii primesc lunar o bursă, pe perioadele de practică și anume: 200 de lei de la Minisetrul Educației, Apa Serv le oferă în plus 200 de lei și primăria din alți 100 de lei.
Diana Mitrache