L a declinul Văii Jiului a contribuit restructurarea domeniului minier și disponibilizările de personal, iar programele de restructurare vor continua. Ministerul Energiei arată că programele de restructurare în zona minieră din Valea Jiului vor continua. Ministerul de resort arată că se are în vedere revitalizarea zonei Văii Jiului, prin dezvoltarea unor activități energetice alternative bazate pe alt combustibil decât cărbunele. ”Zona monoindustrială în trecutul nu foarte îndepărat, cu o îndelungată tradiție în exploatare cărbunelui (jumătatea secolului XIX), Valea Jiului a fost expusă în ultimele decenii unor schimbări majore și rapide care au afectat dramatic viața socială și economică, la declinul zonei contribuind, alături de alți factori, restructurarea domeniului minier și disponibilizările de personal. Menționăm că programele de restructurare vor continua, fiind în concordanță cu evoluția politicilor europene referitoare la tranziția energetică. Ca atare se impune demararea unui proces de revitalizare a zonei Văii Jiului care să vizeze – printre altele – și utilizarea forței de muncă din domeniul minier. Astfel, exemplificăm câteva din măsurile care vor fi avute în vedere: utilizarea resurselor naturale ale Văii Jiului în scopul dezvoltării unor activități energetice alternative bazate pe alt combustibil decât cărbunele; susținerea economiei locale cu accent pe tradiția locală, precum și diversificarea mediului economic, astfel încât zona să prezinte atractivitate pentru investitori; creșterea nivelului educațional în rândul forței de muncă locale și în special a șomerilor prin organizarea de activități de natură a contribui la dezvoltarea abilităților și aptitudinilor necesare desfășurării unor alte activități”, arată Ministerul Energiei, care consideră că ”toate cele mai sus arătate au rolul de a contribui la o schimbare progresivă a activității tradiționale din domeniul minier, cu activități economice care au potențialul de a crea locuri de muncă noi pentru forța de muncă disponibilizată din sectorul carbonifer”.
Monika BACIU