Profesorii vin acasă la elevi

Zeci de elevi hunedoreni au urmat cursurile școlare, la domiciliu. Nu este vorba de
elevii, care, din cauza pandemiei de coronavirus au fost nevoiți să urmeze cursurile online, ci ne referim la elevii cu probleme medicale care nu pot să meargă la școală. În județul Hunedoara au fost 57 de astfel de cazuri.

”Vorbim de elevii școlarizați la domiciliu, care sunt elevi cu cerințe educaționale speciale, cu dizabilități. în special, aceștia nu se pot deplasa. Am avut 57 de elevi cu scolarizare la domiciliu care au certificat de orientare școlară. Toți sunt nedeplasabili, iar aceștia beneficiază de activitate școlară la domiciliu. Mai exact, profesorii merg la ei acasă”, a declarat Cristina Bauman, purtătorul de cuvânt al ISJ Hunedoara.
Potrivit legilor în vigoare, beneficiază de școlarizare la domiciliu, pe o perioadă determinată, copiii/elevii nedeplasabili, cu boli cronice, cu sau fără alte deficiențe asociate, și elevii aflați în stare de convalescență de lungă durată, după afecțiuni/traumatisme care au necesitat sau nu intervenții chirurgicale, tratamente spitalicești. Copiii școlarizați la domiciliu beneficiază de planuri educaționale personalizate, denumite în continuare planuri individuale de școlarizare la domiciliu, elaborate pe baza programelor școlare adaptate de către cadrele didactice de specialitate din unitatea școlară organizatoare a școlarizării la domiciliu și avizate de forurile specializate.
Monika BACIU

Advertisements