A proximativ 300 de cadre didactice din municipiul Vulcan nu-si vor putea primi salariile astazi, din cauza faptului ca bugetul local nu a fost votat. Liderii de sindicat spun ca este pentru prima data in istoria Vulcanului cand se intarzie plata salariilor.

„Bugetul nu a fost aprobat si nu au cum sa fie facute plati. Dar promisiunile domnului primar sunt ca marti vor fi facute platile. Asteptam pana luni, la pranz, sa aflam ce se intampla, ca va fi o sedinta de consiliu local. Daca nu se va vota, vor fi probleme, mergem peste ei. Vulcanul nu a avut niciodata probleme cu plata salariilor si speram ca de aceasta data sa fie un accident, nu o obisnuinta”, a declarat Rodica Dojcsar, secretar general al Sindicatului Invatamant Preuniversitar Hunedoara.

In ochii consilierului local de la Romania Mare, Dorel schiopu, principalul vinovat este primarul Gheorghe Ile si a colegilor din PDL. „Nu este vina mea, ci a celor din PDL. Din punctul meu de vedere, primarul poate folosi a doisprezecea parte din bugetul de anul trecut. Eu nu cred ca este problema ca nu exista bani, ci singura problema este dispozitia primarului. Este lipsa de respect ceea ce se intampla in Consiliul local. Daca va convoca sedinta si va respecta consilierii, va avea toata colaborarea din partea noastra”, spune schiopu.

Gheorghe Ile, primarul municipiului Vulcan, spune ca spera sa se rezolve problema salariilor dascalilor luni. „Nu

s-a votat bugetul, iar luni am convocat o sedinta extraordinara, in care am pus cele patru proiecte legate de buget. Speram sa se voteze. Daca nu se va vota, se ia a doisprezecea parte din bugetul anului trecut”, a precizat Ile.

Cat despre declaratiile lui schiopu, Ile sustine ca lipsa de respect este din partea opozitiei: „schiopu vorbeste despre respect? Lipsa de respect a fost a opozitiei, cand trei sedinte la rand nu si-au exprimat votul. Numai ei nu sunt respectati? Daca vrei sa fii respectat, atunci respecta si tu, la randul tau”.

Anamaria NEDELCOFF