M anualul realizat de Gheorghe Florin Ghețău a fost desemnat câștigător la licitația organizată de Ministerul Educației.
Gheorghe Florin Ghețău, profesor la Școala Gimnazială Nr. 3 din Lupeni, este licențiat în Istorie, are un master în Relații Internaționale și un doctorat tot în Istorie. Este absolvent al Universității Craiova. Gheorghe Florin Ghețău este profesor de istorie la Școala Gimnazială nr. 3 din Lupeni de 15 ani, acolo unde ocupă și funcția de director adjunct. „Istoria a fost o veche pasiune pentru mine, chiar din clasa a IV-a. Mi-am dorit să creez un manual dedicat acestui nivel, când copiii noștri iau primul contact cu istoria, pentru că este un moment hotărâtor pentru modul în care ei se vor raporta la această disciplină de studiu”, explică profesorul Florin Ghețău. Manualul realiat de profesorul din Lupeni, sub sigla Editurii Didactice și Pedagogice, a obținut cel mai mare punctaj în cadrul licitației amintite.
„Au fost nouă edituri care au participat la licitația pentru reînnoirea manualelor. Manualul este realizat integral de către mine, dar m-am consultat și cu colegele mele învățătoare pentru a înțelege așteptările și curiozitățile copiilor de clasa a IV-a. Manualul este conform programei revizuite în 2014, respectă toate criteriile de calitate și mă bucur că, în sfârșit, am reușit să îmi împlinesc acest vis de a oferi copiilor de clasa a IV-a o carte din care să învețe cu drag”, spune profesorul Gheorghe Florin Ghețău.
Profesorul din Lupeni nu este la prima lucrare de genul acesta, el fiind și coautor al altor două manuale de istorie, pentru clasa a V-a și, respectiv, clasa a VII-a, și ele desemnate câștigătoare în cadrul licitațiilor organizate de Ministerul Educației.
Monika BACIU