ADR Vest prezintă invenția unui profesor de la Universitatea din Petroșani, Andreea Ionică, fost decan al Facultății de Mine, care a găsit acum oportunitatea de a construi o brățară care să le sesizeze celor ce lucrează mult, faptul că sunt epuizați.
Potrivit ADR Vest, o săptămână a mai rămas până la startul ultimului modul din ADRVest Accel, „Proiectul Andreei Ionică este BCalm – un dispozitiv purtabil de tip brățară de semnalizare, care poate preveni burnoutul”, spun cei de la ADR.
„Suntem încrezători că oamenii, cu ajutorul BCalm vor putea învăța să-și gestioneze starea pentru a face față cu succes stresului din ce în ce mai mare al vieții moderne. Chiar dacă activitatea mea din ultimii mulți ani a fost preponde-rent didactică, deja sunt peste 10 ani de la primii pași pe care i-am făcut în direcția dezvoltării de
startup-uri tehnologice, ca membru cofondator al Jiu Valley Sensor Ventures, din dorința de a umple golul dintre cursurile
universitare și realitatea mediului antreprenorial și de business. Până astăzi la vârsta mea am avut parte de fel și fel de provocări și nu am rezistat să nu răspund la una nouă, cea lansată de ADRVest Accel, la care am venit împreună cu o echipă tânără căreia
i-am transmis entuziasmul meu și pe care, cu ajutorul mentorilor, îmi doresc
să o cresc pentru a
construi afaceri profitabile”, a scris spune prof univ Andreea Ionică.
Fostul decan al Facultății de Mine spune că de ADRVest Accel a aflat de pe social media, iar în acea perioadă lucra la îmbunătățirea prototipului de brățară BCalm, mai exact versiunea 3.0, iar oportunitatea a venit în cel mai bun moment. „Pentru mine, ADRVest Accel a facilitat accesul la oameni-cheie din domeniul antreprenorial de la care am putut colecta feedback important cu privire la startup-ul la care lucrez. BCalm este un dispozitiv purtabil de tip brățară de semnalizare, pe baza unui profil personal care ține cont de parametrii
fiziologici, a stării de stres cronic, care poate conduce la burnout. Suntem încrezători că oamenii, cu ajutorul BCalm vor putea învăța să-și gestioneze starea pentru a face față cu succes stresului din ce în ce mai mare al vieții moderne. Acest lucru se datorează faptului că s-a demonstrat prin analiza istoriei omenirii modul în care oamenii au învățat noi abilități folosind simțurile lor native. Acuitatea auditivă genetică a produs muzicieni grozavi. Implanturile auditive au contrabalansat absența senzorului auditiv natural și au oferit omului senzorul
artificial cu care a învățat să vorbească. Omul nu are un simț nativ care să-i semnaleze starea de stres. De aceea, am construit unul artificial, Bcalm”, a conchis Andreea Ionică.
Diana Mitrache