Manifestarea organizatã în Vinerea Mare a devenit atât de popularã încât aduce pelerini din mai toate colturile tãrii. Asa se face cã mii de credinciosi iau parte la procesiunea care reediteazã chinurile Mântuitorului pe „Drumul Crucii“.
În Vinerea Mare, pornind de la poalele Muntilor Vâlcan si pânã în inima Statiunii Straja, se desfãsoarã un pelerinaj ortodox unic în România, la care participã deopotrivã turisti, credinciosi din zone îndepãrtate ale tãrii, cât si localnici. Se împlinesc 19 ani de când s-a pornit acest pelerinaj devenit traditie în Valea Jiului. „Drumul Crucii” cum este numit pelerinajul presupune parcurgerea unui traseu de zece kilometri între Lupeni si schitul din Vârful Straja situat la 1.440 de metri altitudine. Credinciosii duc pe brate si umeri sau însotesc o cruce din lemn masiv, care cântãreste peste 100 de kilograme. Procesiunea religioasã începe de la orele amiezii, din centrul municipiului Lupeni unde cãlugãrii schitului din Straja dar si cei de la Mânãstirea Lainici se roagã si tin o slujbã pentru participanti. Pelerinajul imitã fidel drumul parcurs de Iisus Hristos în ziua rãstignirii pe cruce. ”Prin Drumul Crucii se încearcã rememorarea suferintei la care a fost supus Mântuitorul pentru iertarea pãcatelor noastre”, spunea Emil Pãrãu, organizatorul acestei procesiuni religioase.
Maximilian Gânju