Poliţiştii au găsit în autoturismul individului pachete de ţigări de contrabandă. În urma acţiunii au mai fost descoperite alte câteva sute şi la un magazin din Petrila.
”Poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul I.P.J. Hunedoara, cu sprijinul poliţiştilor Biroului Rutier Petroşani, au oprit în trafic, pe DN66, pe raza municipiului Petroşani, autoturismul condus de un bărbat din oraşul Petrila. În urma verificării interiorului autovehiculului, pe bancheta din spate, poliţiştii au găsit 20 de pachete de ţigarete care nu erau marcate fiscal corespunzător (fiind provenite din contrabandă)”, a informat IPJ Hunedoara. În cadrul aceleiaşi acţiuni, poliţiştii au identificat şi în incinta punctului de lucru al unei societăţi comerciale din Petroşani, 196 de pachete de ţigarete (de diferite mărci), care nu erau marcate corespunzător (provenite din contrabandă) şi care erau comercializate de un bărbat şi o femeie din Petroşani. În ambele cauze s-au întocmit dosare de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrabandă şi au ridicat pachetele de ţigări, pentru cercetări.
Maximilian Gânju