C ontabilul șef al ocolului
silvic subordonat Direcției Silvice Hunedoara și-a recunoscut faptele și a încheiat un acord cu procurorii. Pentru delapidare în formă continuată, contabilul a primit o pedeapsă cu suspendare.

Faptele de delapidare în formă continuată, fals material în înscrisuri oficiale, fals intelectual și uz de fals de care a fost acuzat contabilul șef. P. Mircea Lucian, au fost comise între 2012 și 2017. Acesta a furat peste 270 de mii de lei din banii ocolului până să fie descoperit iar Regia Națională a Pădurilor Romsilva – Direcția Silvică Hunedoara să-l dea pe mâna procurorilor.
”În perioada februarie 2013- octombrie 2017 contabilul șef și-a însușit suma de 57.679,32 lei din casieria ocolului prin nedepunerea numerarului primit de la casieră spre depunere în bancă. În perioada decembrie 2012-octombrie 2017 contabilul șef și-a însușit suma de 265.291 ,49 lei prin decontarea de bunuri și servicii care nu au intrat în patrimoniul Ocolului Silvic a căror facturi fiscale au fost înregistrate în evidențele contabile ale ocolului”, se arată în dosarul de anchetă. O parte din banii au fost puși înapoi de către inculpat, însă Direcția Silvică Hunedoara s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 299.670,80 lei. Contabilul a arătat că recunoaște și regretă faptele săvârșite, acceptă încadrarea juridică pentru care s-a pus în mișcare acțiunea penală, este de acord să presteze o muncă neenumerată în folosul comunității. A mai declarat că este de acord cu încheierea unui acord de recunoaștere a vinovăției, acord care a fost încheiat cu procurorii și validat de instanță. Astfel, Judecătoria Deva l-a condamnat la 3 ani de închisoare cu suspendare, dar soluția nu este definitivă.