Consiliul Județean Hunedoara a adoptat în cadrul ședinței extraordinare de la sfârșitul săptămânii trecute hotărârile privind aprobarea temei de proiectare și a notelor conceptuale pentru următoarele proiecte finanțate prin Planul Național de Redresare și Reziliență:
„Creșterea eficienței energetice și reabilitarea imobilului Palat Administrativ, B-dul 1 Decembrie 1918, nr. 30” (2.090.000 euro) – În cadrul proiectului, se vor realiza investiții pentru reducerea costurilor și îmbunătățirea performanței energetice a clădirii, prin anveloparea clădirii și a încăperilor și refacerea întregii instalații interioare de încălzire.
„Creșterea eficienței energetice și reabilitarea imobilului Teatrul Dramatic “ I.D.Sîrbu” Petroșani (1.895.520 euro); – Proiectul își propune o reducere cu 66,80% pentru energia primară și 66,98% a emisiilor de CO2, prin implementarea unor soluții de anvelopare și montare de surse de energie regenerabilă.
„Creșterea eficientei energetice si reabilitarea imobilului Centrului de îngrijire și asistență pentru persoane adulte cu dizabilități Uricani” (607.000 euro); – În cadrul proiectului se vor realiza investiții asupra clădirii și a instalațiilor aferente, pentru reducerea necesarului propriu de căldură și creșterea eficienței energetice, precum: Sporirea rezistenței termice a pereților exteriori; Montarea becurilor economice de tip LED în locul celor incandescente; Asigurarea calității aerului interior prin ventilare naturală sau ventilare hibridă; Montarea unor sisteme de panouri solare pentru producerea apei calde din surse regenerabile.