D eja a fost ridicată o parte din prima construcție ce va fi o stână – muzeu, în ansamblul aflat pe Jieț, în localitatea Petrila. Căsuțele din lemn respectă „rețeta” locului și, la final, aici va fi ridicat un complex muzeal, un loc în care turiștii să vină și să vadă cum trăiau momârlanii, dar și să guste din preparatele lor.
Un sat autentic momârlănesc prinde contur pe Jieț, în zona apei, la Petrila. Este un loc ce va deveni, în scurt timp, parte a unui traseu ce vizează Exploatarea Culturală Petrila, acest centru rustic și va merge, prin defileul Jiețului, spre Transalpina. Iar lucrările ar urma să fie gata până la finalul acestui an.
Va fi un muzeu al satului, din această parte a Văii Jiului, iar fiecare construcție va fi ridicată de la zero, după proiecte ce țin cont de specificul locului. Momârlanii au trăit în case de munte, au avut în mijlocul satului biserica și tot în acest loc, turiștii pot gusta din tocana de oaie, cu păsat, ori bulz și varză călită.
Finanțarea vine prin ADR Vest și este unul dintre punctele forte ale orașului, iar lucrearea urmează să se încheie în decembrie
Turiștii pot intra în Petrila,
pot vizita Exploatarea Culturală Petrila, aflată pe locul fostei mine, ajung
aici, în acest complex muzeal, unde vor putea să vadă cum trăiau momârlanii,
dar și să mănânce tradițional, ca
momârlanii. Iar de aici, următoarea oprire, după ce văd peisajul dintre munți, este pe Transalpina.
Cu suma de aproape 20 de milioane de lei vor fi realizate 23 de construcții conform principiilor şi metodelor tradiţionale, fără mijloace alimentate electric. Muzeul este pe strada Jieț și va avea o suprafață construită de 954 mp, spații verzi întinse pe 27.218 mp și suprafețe pietonale și carosabile – 5.744 mp.
Diana Mitrache