Zi istorică pentru Petroșani. Primele autobuzele electrice, care vor circula în cadrul proiectului Green Line, au ajuns în Petroșani. Sunt 6 dintre cele 26 câte vor fi în total și au fost aduse de turcii de la care au fost comandate.
Trei trailere auto au ajuns, joi la prânz la Petroșani, după aproape două săptămâni de când erau așteptate. Cu ele au fost transportate primele 6 autobuzele electrice, care au fost garate la Dănuțoni, deocamdată. Asta, pentru că amenajarea depoului nu a fost încă finalizată, la Vulcan.
Autobuzele au stat mai multe zile în Bulgaria, șoferii turci fiind nevoiți să facă un ocol, din cauza grevei fermierilor și a energeticienilor, care au blocat mai multe căi de acces în țara vecină.
Linia Verde este un proiect implementat pentru prima dată în Valea Jiului și va fi funcțională de anul viitor. Următoarele autobuze vor sosi pe rând.
În plus, în fiecare oraș, a început amenajarea traseelor pe care vor circula autobuzele liniei verzi de transport.
Aceasta reprezintă alternativa economică la monopolul pe transportul în comun făcut acum de firmele private din zona Văii Jiului.
Valoarea estimată a proiectului, denumit generic Green Line, este de aproximativ 20 de milioane de euro.
Diana Mitrache