Criza, criza, dar doamnele stau la loc de cinste. Asta daca lucreaza la una din primariile din Valea Jiului care mai are si incasari. Trei din 5 primarii dau prime de 8 Martie, dupa 3 ani in care nu au fost bani si salariile angajatelor au fost diminuate.
Femeile care lucreaza in administratia locala a Vaii Jiului vor avea parte de un cadou de 8 martie. Ele ar urma sa primeasca, in functie de primaria la care sunt arondate, intre 130 si 150 de lei, ca prime de Ziua Internationala a Femeii. „Merita femeile sa fie astfel rasplatite, mai ales ca in ultimii trei ani nu am putut sa dam astfel de facilitati”, spune un consilier de la Petrila.
In aceasta saptamana, insa, urmeaza sa se stabileasca cu exactitate care vor fi cuantumurile ce le vor fi acordate doamnelor din administratie. Asta dupa ce consilierii locali vor vota proiectele aflate pe ordinea de zi in sedintele locale.
Singurii care spun ca nu vor da prime sunt cei de la Uricani si Aninoasa, unde nu au fost trecute pe ordinea de zi. „Poate vor primi flori, dar prime nu, ca nu am trecut asa ceva prin consiliul local”, spune un consilier de la Uricani. si la Aninoasa e criza si viceprimarul Mihaita Nistor sustine ca nu sunt bani pentru primele de 8 Martie.
Diana Mitrache