Termocentrala Paroșeni nu poate fi lăsată deoparte. Este, pe scurt, ideea în care primarul Tiberiu Iacob Ridzi îi cere public ministrului Energiei, Sebastian Burduja, să nu uite de Valea Jiului.
Primarul municipiului Petroșani, Tiberiu Iacob-Ridzi, i-a transmis ministrului Energiei, Sebastian Burduja, o scrisoare deschisă în care solicită includerea Văii Jiului în discuțiile privind renegocierea Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR). “Scrisoarea mea deschisă are acest scop de a-l ruga pe domnul ministru să aibă în vedere și Valea Jiului, în special Termo-centrala Paroșeni și capacitățile minere din Valea Jiului, astfel încât, termocentrala Paroșeni să poată să existe în continuare și să amânăm termenul de închidere a minelor care mai sunt în activitate în Valea Jiului”, spune Tiberiu Iacob Ridzi.
Edilul avertizează asupra riscurilor închiderii premature a minelor și cere recunoașterea importanței strategice a termocentralei Paroșeni.
Primarul Tiberiu Iacob-Ridzi atrage atenția asupra dezechilibrelor din dezbaterea națională privind tranziția energetică și solicită ca și Valea Jiului să fie tratată cu aceeași importanță ca județul Gorj în cadrul discuțiilor de la Bruxelles.
„Este imperativ să extindem această dezbatere și asupra Văii Jiului, o regiune cu un rol crucial în securitatea energetică națională și în susținerea economică a comunității locale”, subliniază edilul în scrisoarea adresată ministrului Burduja.
Edilul avertizează că închiderea minelor conform calendarului actual ar avea consecințe „grave” asupra economiei locale, accentuând ideea că o astfel de decizie ar vulnerabiliza România din punct de vedere energetic. „Exploatarea cărbunelui din Valea Jiului trebuie să continue pentru mulți ani de acum înainte”, adaugă Ridzi, invocând atât resursele disponibile, cât și necesitatea menținerii locurilor de muncă.
Un alt punct al inter-venției îl reprezintă termocentrala Paroșeni. Primarul subliniază că aceasta este modernizată și respectă standardele europene de mediu, având potențialul de a deveni un pilon important în mixul energetic al României. „Nu putem permite ca România să devină dependentă de importuri în perioadele de consum de vârf”, atrage atenția edilul, făcând referire la energia provenită din țări precum Serbia sau Bulgaria.
În final, Tiberiu Iacob-Ridzi cere o „abordare echilibrată” și propune realizarea unui „Smart Deal” care să reflecte realitățile sociale, economice și energetice din România, nu doar să respecte formal angajamentele internaționale fără analiză. „E adevărat, mai sunt 2000 de locuri de muncă în Valea Jiului, la CEVJ, dar este foarte important ca aceste locuri de muncă să fie păstrate cât de mult posibil. Iar asta nu înseamnă că eu sunt împotriva Green Deal, sau a fondurilor europene. Întotdeauna am spus că fără fonduri europene, România nu s-ar fi putut dezvolta la nivelul la care suntem azi, în toate domeniile de activitate și solicit domnului ministru Burduja să aibă în vedere acestă chestiune, atât de importantă pentru Valea Jiului”, a conchis primarul Tiberiu Iacob Ridzi.
Scrisoarea deschisă vine în contextul negocierilor purtate de Ministerul Energiei pentru flexibilizarea termenelor asumate în PNRR în privința renunțării la energia pe bază de cărbune.
Conform calendarului PNRR, România ar trebui să închidă 1.755 MW în termocentrale pe cărbune până la 1 ianuarie 2026. Burduja subliniază însă că acest lucru nu este posibil din motive obiective.
„Grupurile pe gaz care ar trebui să înlocuiască aceste capacități sunt încă în fază de licitație, din cauza exploziei prețurilor la turbinele pe gaz, iar tentativele anterioare de achiziție au eșuat”, arată Sebastian Burduja, ministrul Energiei