”Aici nu este vorba de vreo sedintã de partid, sau de vreun spectacol… Se putea, prin consiliul local ca aceastã sumã de 3, 6 milioane lei sã fie împãrtitã copiilor. Dar asta-i viata!” – Mircea Ioan Molot, presedinte PNL Hunedoara. La sfârsitul sãptãmânii trecute, la Casa de Culturã ”Ladislau Schmidt” din Petrila, a fost lume multã pentru a-si arãta aprecierea fatã de 29 de elevi olimpici si cei 13 dascãli care i-au pregãtit si îndrumat. Partidul National Liberal Petrila a organizat evenimentul, eveniment la care a participat presedintele judetean al liberalilor si presedinte al Consiliului Judetean, Mircea Ioan Molot, vicepresedintele organizatiei judetene Bogdan Tâmpãu, consilieri judeteni, viceprimarul Petrosaniului, etc.
Fiecare elev si profesor a primit o diplomã de excelentã, un volum cu istoria liberalã din Valea Jiuli ”Liberalii lui Miocu” si o sumã de bani. Partea materialã, a fost o sarcinã împãrtitã între liberali – Mircea Ioan Molot a scos din buzunarul propriu suma ce a fost împãrtitã profesorilor, câte 200 lei, Costel Avram – câte 150 lei pentru fiecare elev, iar organizatia de femei a PNL, condusã de Doinita Bãlãnesc, a bucurat micii pictori de talent ai Petrilei cu câte 30 de lei.
Actiunea a fost presãratã cu mesaje din partea copiilor cãtre dascãli si cãtre lume prin muzicã, vers si joc, iar cei mari, în special organizatorii si participantii au pãrut chiar mai emotionati decât tinerii petrileni. Toatã atitudinea lor exprima pretuire si respect…
În salã familiile celor premiati arãtau mândria si multumirea fatã de aprecierea celui care construieste viitor, profesori cu ochi umeziti de rezultatul muncii lor – elevul olimpic, iar tatii si mamele îsi felicitau copiii, din salã ridicându-se strigãte de victorie când erau chemati pe scenã, iar blitzurile aparatelor foto nu conteneau…
Privind la rece toatã aceastã desfãsurare de emotii, sentimente, de mesaje si perceptii, concluzia ar fi cã liberalii din Petrila, actioneazã precum bunii jucãtori de biliard – lovesc bila potrivitã pentru ca de acolo celelalte bile sã împânzeascã masa si destule dintre acestea sã puncteze.
Presedintele organizatiei locale a PNL, Costel Avram, s-a arãtat încântat de ”pepiniera de aur” a Petrilei fãcând precizarea cã o va sustine în continuare pentru cã este viitorul, dar nu mai avea discursul hotãrât ca altã datã. Avea vocea aproape tremurândã în fata sãlii plinã de copii si tineri liceeani ale cãror minti absorb tot în asemenea momente… Avram a avut cuvinte de apreciere la adresa colegelor de partid, consilierul Doinita Bãlãnesc si Beatrice Andrei, director de scoalã, care au avut minunata idee a acestui eveniment, dar si ceea ce implicã munca unei asemenea organizãri.
De partea cealaltã, presedintele PNL Hunedoara, Mircea Ioan Molot, a multumit lui Dumnezeu cã a ajuns sã vadã si la Petrila actiuni de apreciere si respect la adresa petrilenilor… Multe au fost mesajele lui Molot în calitatea sa de profesor de matematicã transmise elevilor si dascãlilor evidentiati, dar un lucru l-a supãrat, respectiv gestul primarului. Supãrarea l-a fãcut ironic pe presedintele CJH, numindul ”primarul Pãtrunjel… pardon, Pãducel”.
Considerând cã este un eveniment apolitic, de pretuire a unor cetãteni – elevi si profesori – remarcabili ai Petrilei, deci ai orasului pe care Ilie Pãducel îl pãstoreste, Molot a fost contrariat de felul cum primarul respectã litera legii, fãrã a tine seama si de spiritul ei. Ca urmare, i-a taxat pe organizatori închiriindu-le sala cu 2,6 milioane lei si 1 milion lei sonorizarea.
”Aici nu este vorba de vreo sedintã de partid, sau de vreun spectacol… Se putea, prin consiliul local ca aceastã sumã de 3, 6 milioane lei sã fie împãrtitã copiilor. Dar asta-i viata!” – a precizat Mircea Ioan Molot.
Ileana Firtulescu