Școala a început în parc, la Petroșani, iar printre oficialitățile care le-au vorbit elevilor s-au aflat primarul municipiului Petroșani, președintele Consiliului Județean Hunedoara, Laurențiu Nistor, inspectorul șef al IJȘ Hunedoara, Maria Ștefanie și chiar ministrul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, Natalia Intotero.

Elevii, școlarii și preșcolarii s-au adunat cu toții la ora 10,00, în Parcul Central Carol Schreter, acolo unde s-a și dat startul în noul an.
Prima zi de școală a fost și momentul cel mai important pentru elevii din Petroșani, care, cu emoții, flori și bucuria revederii cu colegii lor, au ajuns împreună, la festivitate. Împreună că părintele protopop al Văii Jiului, Gabriel Bulf, cu toții au spus o rugăciune.
La Petroșani a ajuns și ministrul Familiei Natalia Intotero, care le-a urat bun venit în noul an școlar tuturor copiilor.
„Dragi copii, tineri, azi începe o nouă npoveste în viața voastră. Vă doresc mult succes în acest drum al cunoașterii. Stimați părinți, azi îi sărbătorim pe părinții Ioachim și Ana. Sunt părinții Maicii Domnului, așa că vă doresc să îi încurajați și să îi susțineți pe copiii dumneavoastră, așa cum îi susțineți astăzi, pe întreg parcursul acestei povești a anului școlar 2024- 2025. Să aveți încredere în ei și multă răbdare. Stimate cadre didactice, vă doresc multă inspirație și multă răbdare. Succes tuturor!”, le-a spus Natalia Intotero, ministrul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, copiilor de la noi.
Printre oficialitățile de la Petroșani s-a numărat și președintele Consiliului Județean Hunedoara Laurențiu Nistor.
„Dragi elevi, vă felicit pentru ac est nou an școlar și vă doresc mult sucvces. Doresc ca aici, la Petroșani, voi, elevii, să aveți rezultate deosebite la învățătură, să vă respectați profesorii, părinții și bunicii. De voi depinde, în fiecare an, pasul pe care îl faceți spre societate”, a spus Laurențiu Nistor, președintele CJH.
Liderul învățământului hunedorean s-a aflat tot la Petroșani, iar inspectorul general școlar Maria Ștefănie le-a cerut îngăduință celor care învață acum în școlile în care au fost relocați, pentru că școlile lor sunt în reparații. „Este o zi cu multe emoții, în care fiecare dintre noi venim cu așteptări și ne punem speranța să avem succes în acest an școlar. Dragi părinți apreciem efortul dumneavoastră, dialogul cu unitățile școlare și, încă de pe acum, doresc să mulțumesc pentru înțelegere tuturor celor care sunt în situația de relocare. Știu că este un disconfort, însă, trebuie să apreciem efortul autorităților publice și, după ce se vor termina aceste lucrări, ne vom bucura cu toții de un mediu optim de învățare și pregătire”, a adăugat Maria Ștefănie, inspector general școlar IȘJ Hunedoara.
Gazdă a fost Tiberiu Iacob Ridzi, primarul municipiului Petroșani, care a deschis anul în acest loc, alături de toți copiii din oraș. „Ce este mai important, pe această lume, decât copiii? Vreau să vă felicit, dragi părinți, pentru răbdarea și grija pe care o aveți cu copiii dumneavoastră. Vreau să îi felicit pe profesori, pentru harul, pasiunea și dăruirea pe care o pun în educarea copiilor noștri. Vreau să le mulțumesc bunicilor, care sunt foarte importanți în viața noastră”, a spus Tiberiu Iacob Ridzi, primarul municipiului Petroșani.
Fiecare copil a plecat, după festivitatea din parc, în școala lui, acolo unde toți au fost așteptați să se reîntâlnească cu colegii, educatorul, învățătorul, sau dirigintele.

Diana Mitrache