Dupã mai multi ani în care minerii primeau tichete de masã cu ocazia diferitelor sãrbãtori, anul acesta angajatii din cadrul Companiei Nationale a Huilei vor primi bani cu ocazia Zilei Minerului.

Este vorba despre o sumã de 450 de lei brut, respectiv 300 de lei net. Decizia a fost luatã vineri de membrii Consiliului de administratie al Companiei Huilei din Petrosani si urmeazã ca astãzi administratia CNH sã negocieze si cu sindicatele miniere pe aceastã temã.

Directorul general CNH, Constantin Drãgoi spune cã toti angajatii vor beneficia de câte 300 de lei net, efortul financiar al CNH fiind de 3,5 milioane de lei.

„Consiliul de administratie la CNH, s-a întrunit vineri si a mandatat directorul general sã negocieze cu sindicatele cuantumul de 300 de lei, bani pentru Ziua Minerului. Este vorba de bani cash si nu tichete valorice, ceea ce e în avantajul minerilor, ca si sumã. Aceasta este propunerea Consiliului de Administratie”, a declarat Nicolae Drãgoi, director general CNH.

Practic, faptul cã minerii primesc bani si nu tichete cadou îi avantajeazã pe oameni deoarece aceastã sumã se va regãsi si în baza de calcul pentru pensie, în timp ce dacã ar fi primit tichete cadou de 400 de lei, acestea nu pot constitui bazã de calcul pentru pensie si în plus le-ar fi fost si impozitate cu 16 la sutã.

“Am dorit sã le dau oamenilor bani si nu tichete cadou pentru cã este în avantajul lor. Este foarte important faptul cã aceastã sumã intrã în calcul si la pensie”, a precizat Drãgoi.

Ziua Minerului este sãrbãtoritã în Valea Jiului în data de 6 august si, conform Contractului Colectiv de Muncã, ortacii primesc cu acest prilej un adaos salarial. Ziua Minerului a fost marcatã în principal prin comemorarea ortacilor care si-au pierdut viata în revolta de la Lupeni din 1929 si prin evocarea protestului anticomunist care a avut loc tot aici în 1977.

În fiecare an, la unitãtile miniere au loc depuneri de coroane de flori si ceremonii religioase în memoria celor care au murit în subteranele minelor din Valea Jiului.

Diana Mitrache