Preţul maxim al energiei electrice tranzacţionate pentru sâmbătă, pe Piaţa pentru Ziua Următoare (PZU) a ajuns la 700 lei/MWh, în intervalul orar de la miezul nopții.

Este un nou record, dar CEH nu a putut să vândă energie, lucru pe care îl recunosc și cei care încearcă să redreseze acest complex energetic și, desigur, să plătească salariile.
Deși se înregistrează record după record, acum, când e secetă și nici vântul nu prea a bătut, Complexul Enerregtci Hunedoara reușește cu greu să vândă și profită extrem de puțin de acest lucru. De ce? Ne explică chiar administratorul special, care susține că abia a reușit să facă rost de bani pentru salariile din 5 august, deși, piața este extrem de ofertantă. „Nu putem să fructificăm prețurile acestea mari. Pentru noi, ca societate asta ar însemna încasări foarte, foarte mari, dar, din păcate, noi nu putem fructifica prețurile, că nu funcționăm. Termocentrala Paroșeni funcționează 2 zile pe săptămână, din lipsă de cărbune. Luni, marți și miercuri adunăm cărbunele pe care îl ardem joi și vineri, seara, oprim termocentrala”, a spus Cristian Roșu, administrator special al CEH.
462 de lei/MWh. Acesta este prețul mediu al pieței pentru luna care tocmai iulie a anului 2021. Este de două ori și jumătate peste prețul de acum un an și cel mai mare preț lunar înregistrat vreodată.
Specialiștii spun că prețul din iulie 2021 este de două ori și jumătate mai mare comparativ cu prețul din iulie, când s-a înregistrat un preț de 179 de lei/MWh. Dar consumul și prețul de atunci poate fi pus și pe seama pandemiei.
Diana Mitrache