Alexandru Bălănesc este singurul absolvent din Valea Jiului, cu media 10 la Bacalaureat. Este din Petrila, așa că autoritățile locale vor să îi ofere un premiu. Asta, pentru că performanța merită apreciată.
Alexandru este singurul absolvent de 10 din Valea Jiului, la Bacalaureat, din cele 3 medii maxime obținute în tot județul nostru. Este din Petrila și a absolvit Colegiul Național
Mihai Eminescu din Petroșani, la specializarea Științele naturii. A urmat școala gimnazială Ana Colda din Lonea și acolo era la fel de pasionat de învățătură, fiind mereu un elev de 10. Performanța lui a atras aprecierile tuturor, așa că părimăria din localitatea lui îi va acorda un premiu pentru excelența în învățământ.
„Am avut plăcerea ca anul acesta să avem un petrilean de al nostru care a luat media 10 la Bacalaureat. Îl felicit și, bineînțeles, în prima ședință a Consiliului Local, vom avea un proiect de hotărâre prin care îi vom atribui un premiu. Cred că este cel de al 4-lea elev de 10 din orașul Petrila, la Bacalaureat, de când sunt eu primar. Așa că îl apreciem și îi îndemn pe toți copiii din Petrila să acceadă spre această notă supremă”, declară Vasile Jurca, primarul orașului Petrila.
Alexandru Bălănesc a avut medii mari mereu, iar ultimii doi ani de liceu i-a încheiat cu media 10. A fost mereu prezent la
concursuri și olimpiade, de unde a venit cu premii, așa că acum va fi recompensat și de primărie pentru asta.
Diana Mitrache