Pentru urmãtoarea editie a aceste campanii vã propunem întâlnirea cu un om care a ales sã îmbine pasiunea fatã de muzicã si oameni cu punerea sa în folosul nostru ca slujitor al bisericii.
Preotul Radu Ioan Trifon a fost o bunã bucatã de vreme membru al unei formatii musicale, a rãmas cu aceastã pasiune în suflet si dupã ce a îmbrãcat haina preoteascã. Nominalizarea lui în cadrul campaniei a venit ca urmare a propunerilor fãcute care au avut la bazã implicãrile sale în multe proiecte utile societãtii. Unul dintre ele este cafeneaua „OrthoCaffee”, locul unde tinerii pot socializa, discuta despre visele lor si legã prietenii. Vã invitãm sã aflãm, asa cum s-a titrat în presã, „destinul fabulos al unui rocker care a renuntat la scenã, ca sã devinã preot. Pãrintele Radu a fost membru în douã trupe de rock progresiv, cu nume predestinate: Profetul si Bethleem”.
Vocatia pentru preotie, titra un cotidian national în anul 2009, si-a descoperit-o cântând la clape în formatia Bethleem. „Era un rock cu tente spirituale. Surprizã mare au fost numeroasele scrisori pe care le primeam de la fanii grupului ce îmi cereau diferite sfaturi de viatã. Perioadã a coincis cu descoperirea unui duhovnic deosebit care mi-a arãtat drumul pe care trebuie sã merg în viatã. Acela al credintei”, spunea atunci Radu Trifon. Dupã absolvirea facultãtii de teologie a asteptat cinci ani pânã la hirotonisire, timp în care si-a câstigat în continuare pâinea ca inginer. În 2008 a fost instalat preot în satul Josani. Între timp a ajuns consilier episcopal, pozitie din care s-a implicat în proiecte de sustinere a tinerilor, în organizarea de concerte si manifestãri culturale.
Am primit un mesaj din partea Episcopiei Devei si a Hunedoarei prin care se face o prezentare a pãrintelui Trifon, pe care o redãm în continuare.
„Pãrintele Radu Trifon, vrednic lucrãtor în ogorul propovãduirii Evangheliei si a valorilor Bisericii strãmosesti, mai ales în rândul tinerilor, îndeplineste si chemarea de Consilier pentru învãtãmânt si tineret în cadrul Episcopiei Devei si Hunedoarei. Dragostea fatã de acestia, precum si harismele ce împodobesc sufletul sãu, fac din inima pãrintelui mobilul de rezonantã la problemele si cãutãrile tinerilor, totodatã sursa unei disponibilitãti neobosite de a rãspunde la frãmântãrile lor. Tatã a cinci copii si un slujitor devotat al Sfântului Altar, pãrintele continuã sã nascã, prin Taina Spovedaniei si a povãtuirii, fii si fiice duhovnicesti de toate vârstele, dar mai ales tineri aflati la rãscrucile vietii. Pãrintele Radu manifestã afinitate pentru muzicã si poezie, sustinând o activitate misionarã bazatã si pe organizarea de concerte, evenimente muzical-literare, cateheze si discutii duhovnicesti. Pãrintele Radu este cel care si-a adus un aport substantial la împlinirea proiectului Episcopiei Devei si Hunedoarei privind amenajarea Centrului de tineret „OrthoCaffee”, un centru atipic, organizat sub forma unei cafenele crestine. Centrul – un loc foarte apreciat de tinerii deveni – se doreste a fi pridvorul în care acestia sã surprindã duhul genial al Evangheliei. De asemenea, emisiunile de televiziune si radio ale Pãrintelui Radu Trifon, care transmit mesajul de luminã al lui Hristos, se bucurã de apreciere în rândul credinciosilor de toate vârstele. Considerãm cã, datoritã celor de mai sus, Pãrintele Radu Trifon a fost propus de mai multi deveni pentru a fi invitat la evenimentul „Premiantii fãrã premii”, o actiune binevenitã si inspiratã pe care o realizati în orasul nostru si pentru care ne bucurãm si vã felicitãm în acelasi timp”. Pentru exemplul sãu de dãruire, pentru modul în care a ales sã slujeascã pentru comunitate, vã propunem sã ne întâlnim cu acest om sufletist si sã-i spunem cã-i multumim pentru ceea ce ne oferã din prea plinul sufletului sãu. Sâmbãtã, 31 Martie 2018, ora 11.00, pãrintele Radu Ioan Trifon vine sã-l întâlnim. Aveti ocazia sã-l priviti în ochi, sã-i spuneti o vorbã caldã si sã fiti parte dintre cei care îi vor multumi oficial printr-o diplomã si un buchet de flori venind în centrul Devei, în Piata Victoriei.
Dan Terteci