C opii cu părinții plecați în străinătate, ori care vin din familii numeroase, au reușit performanța de a termina primii, ori printre cei mai buni, din clasele lor.
La ora la care se face bilanțul celor intrați la liceu, la Petrila, aproape toți cei care au venit la Salvați Copiii, ajung în clasele pentru care au optat. Și nu le-a fost ușor, însă, Salvați Copiii este a doua lor casă, toți fiind ambițioși, pentru că, dacă ești bun, pleci în tabără și în excursii.
LARISA: „Eu am terminat cu 10. E și greu, e și ușor. Dar aici, la centru, vin și sunt ajutată la teme. Și acasă lucrez și acum am o carte pe care o citesc. Vreau ca toată vara să mă distrez și să merg în excursii și nu lipsesc nici o zi de aici, că îmi place”.
IOANA: „Am terminat cu media generală 9. A fost un an puțin mai dificil, dar am trecut cu bine. Am stat și on-line, dar cei de la centru m-au ajutat mult. Fără doamnele de aici, nu m-aș fi descurcat așa bine”.
MAIA: „Am terminat cu 10. A fost foarte ușor la școală. Mă ajută și mama și doamnele de la centru. Vin zilnic aici, e casa mea a doua și e ușor așa.
Aici mi-am făcut mulți prieteni”.
CRISTIAN RAUL: „Am terminat pe locul II, că am media 9 la matematică, dar, ]n rest, numai 10. Nu este greu, pentru că doamnele de la centru mă ajută foarte mult și vin aproape zilnic aici. E foarte bine, poți învăța, doamnele ne explică până înțelegem. Tatăl meu e plecat în străinătate, iar eu nu l-am văzut de când aveam un an și jumătate, dar învăț bine și sper că e mândru de mine”.
Este momentul în care vorbim, în orice școală, despre premianți, despre cei mai buni, dar cei de aici sunt și mai buni. Asta, pentru că vin din familii cu probleme sociale, unii chiar fără părinți în țară, lăsați în grija rudelor, iar competiția dintre ei se vede. „Anul acesta noi nu am avut și absolvenți de clasa a XII-a, dar, în general, și procentul nostru de promovabilitate este unul foarte bun.
Sunt 3 absolvenți care au note foarte bune și intră la liceu în clasele în care și-au dorit. Avem 28 de premianți și anul acesta, ceea ce este un record”, a spus Florin Popescu, director la Salvați Copiii Petrila.
Munca copiilor este răsplătită la Salvați Copiii. Mereu sunt excursii în care pleacă acești copii, ori tabere de vară și nimic nu e mai bun în această competiție, decât să te numeri printre cei care au rezultate bune, cva să plece în excursie, sau tabără.
Diana Mitrache