Presedintele României, Klaus Iohannis cere reexaminarea legii pentru aprobarea programului pilot de preluare a personalului SMURD.
Klaus Iohannis a retrimis Parlamentului, pentru reexaminare, legea privind aprobarea Programului-pilot de preluare a personalului angajat cu pregãtire paramedicalã din cadrul echipajelor SMURD, criticând o serie de neclaritãti. Legea privind aprobarea Programului-pilot de preluare a personalului angajat cu pregãtire paramedicalã din cadrul echipajelor SMURD specializate în acordarea primului- ajutor calificat, aflate în finantarea autoritãtilor administratiei publice locale prevede instituirea unui program pilot pentru cel mult un an de zile, prin care personalul cu pregãtire paramedicalã din cadrul echipajelor SMURD specializate în acordarea primului ajutor calificat, aflate în finantarea autoritãtilor locale, la cererea acestuia, se preia cu statut de cadru militar – subofiter sau de soldat profesionist, dupã caz, de cãtre inspectoratele pentru situatii de urgentã în a cãror zonã de competentã îsi desfãsoarã activitatea, prin derogare de la prevederile Legii nr. 80/1995 în ceea ce priveste dobândirea calitãtii de subofiter. Prevederile acestei legi se aplicã doar pentru personalul încadrat pânã cel târziu la data de 31 decembrie 2018, pentru judetele Arad, Hunedoara, Maramures, Mures si Sibiu.
„Desi legea mentionatã are ca scop instituirea unor mãsuri de naturã sã rezolve problemele cu care se confruntã autoritãtile administratiei publice în finantarea activitãtii de acordare a primului- ajutor, o serie de dispozitii ale acesteia – ce vizeazã atât functionalitatea în sine a Programului, cât si statutul personalului preluat – prin neclaritatea sau impredictibilitatea acestora pot conduce la compromiterea scopului urmãrit de legiuitor, motiv pentru care se impune reexaminarea actului normativ de cãtre Parlament”, se aratã în cererea de reexaminare.
Potrivit art. 8, dispozitiile legii supuse reexaminãrii acesteia se aplicã în program-pilot pentru o duratã de cel mult un an de la data intrãrii în vigoare a acesteia.
„Instituirea prin lege a unui termen maxim în interiorul cãruia programul se va desfãsura implicã, în mod logic, si concluzia cã acest program ar putea dura si mai putin de un an. Or, legea nu prevede nici autoritatea competentã sã decidã încetarea programului anterior împlinirii termenului de un an si nu stabileste nici care sunt efectele încetãrii acestui program. Fatã de aceastã redactare, considerãm cã dispozitiile art. 8 sunt neclare, durata programului fiind, în esentã, una incertã”, se mai aratã în documentul Presedintiei.
Legea supusã reexaminãrii prevede schimbarea statutului juridic al personalului cu pregãtire paramedicalã din cadrul echipajelor SMURD si dobândirea de cãtre acesta a unui nou statut, respectiv acela de cadru militar subofiter/soldat profesionist militar.
„Or, fatã de caracterul temporar al programului-pilot din legea transmisã la promulgare nu rezultã dacã si schimbarea de statut are acelasi caracter temporar sau, dimpotrivã, este definitivã. În plus, legea nu stabileste care va fi statutul juridic al persoanelor care au optat pentru preluare, ulterior expirãrii termenului de un an, în mãsura în care se va constata nefunctionalitatea programului. Mai mult, legea nu stabileste un termen în interiorul cãruia personalul SMURD poate formula cererea de preluare. Astfel, având în vedere duratã incertã de aplicabilitate a programului, în absenta stabilirii unui termen limitã pânã la care trebuie formulate cererile de preluare, solutia legislativã propusã ar putea genera disfunctionalitãti în activitatea SMURD si impredictibilitate în conditiile în care s-ar înregistra astfel de cereri ale personalului pe tot parcursul derulãrii programului. Totodatã, legea supusã reexaminãrii nu cuprinde dispozitii prin care Guvernul sãu o altã autoritate sã fie învestitã cu atributia de a elabora norme de punere în aplicare a legii, pentru ca problemele pe care le-ar putea genera neclaritatea normelor sã-si poatã gãsi rezolvarea la nivel infralegal”, se mai aratã în cererea de reexaminare.
Presedintia mai aratã cã, în interesul desfãsurãrii în bune conditii a activitãtii de prim ajutor si, implicit a actului medical, dar si în vederea asigurãrii aplicabilitãtii eficiente a prezentei solutii legislative, considerã cã programul-pilot trebuie reglementat astfel încât sã fie clare: durata acestuia, procedura de evaluare a utilitãtii si eficientei acestuia, precum si eventualele consecinte ale unui asemenea program.
„În acest context, apreciem cã se impune si o evaluare a numãrului de persoane cãrora li se va aplica programul-pilot si, pe cale de consecintã, a impactului acestui program asupra bugetului/structurii de personal a Ministerului Afacerilor Interne si a Inspectoratului pentru Situatii de Urgentã. În plus, în ceea ce priveste statutul personalului preluat, considerãm cã este necesarã reglementarea cu claritate a regimului juridic al acestuia, astfel încât sã nu se instituie un tratament discriminatoriu atât în interiorul personalului cu pregãtire paramedicalã SMURD (între persoanele încadrate pânã la 31 decembrie 2018 si cele încadrate ulterior acestei date, pe de o parte, iar pe de altã parte între persoanele încadrate în judetele vizate de prezenta lege si cele încadrate în celelalte judete) cât si fatã de cadrele militare în ceea ce priveste conditiile de accedere la acest statut, în special cele referitoare la vârsta maximã, de 45 de ani, pânã la care o persoanã poate dobândi statutul de cadru militar”, se mai mentioneazã în cererea presedintelui Klaus Iohannis.
Cosmin BACIU