Iubitorii de alergare mai au timp doar pânã luni 23 aprilie 2018 sã se înscrie la Geopark Challenge – Semimaratonul Cetãtilor din Tara Hategului, organizat de Geoparcul Dinozaurilor Tara Hategului, Geoparc cu statut International UNESCO administrat de Universitatea din Bucuresti.
Înscrierile pot fi fãcute exclusiv online pentru oricare dintre cele trei probe: semimaraton, stafetã sau cros. Toate detaliile privind înscrierea, regulamentul, categoriile de vârstã si modul de desfãsurare a competitiei sunt disponibile pe site-ul http://geoparkchallenge.ro, dar si pe pagina de facebook Geopark Challenge – Semimaratonul cetãtilor din Tara Hategului.
Startul competitiei va fi dat în data de 29 aprilie 2018, ora 10.00, din orasul Hateg, str. Libertãtii nr. 9A (din fata sediului Geoparcului), iar punctul de sosire va fi la Cetatea Mãlãiesti, comuna Sãlasu de Sus, pentru probele de semimaraton si stafetã. În cazul probei de cros, startul va fi dat în comuna Sãlasu de Sus, în zona primãriei, iar finish-ul va fi tot la Cetatea Mãlãiesti.
Competitia din acest an rãspunde solicitãrilor venite din partea participantilor la cele trei editii precedente ale Crosulului Cetãtii Regale a Hategului, organizat de Geoparc. În functie de conditia fizicã si de experientã, fiecare concurent poate alege distanta pe care doreste sã o parcurgã. Astfel, traseul semimaratonului va avea o lungime de 23,49 km, cel al probei de stafetã va avea aceeasi lungime, dar cu punctul de schimbare a stafetei în comuna Sântãmãria Orlea, dupã parcurgerea a 11,75 km, iar proba de cros se va desfãsura pe o distantã de 3,4 km. Astfel, participantii dar si sustinãtorii lor vor avea posibilitatea sã descopere un traseu încântãtor prin diversitatea obiectivelor naturale si culturale.
De altfel, în fiecare an de acum înainte, semimaratonul se va desfãtura pe un alt traseu tocmai pentru a promova cât mai multe dintre atractiile naturale si culturale ale Tãrii Hategului. Din acest motiv, organizatorii semimaratonului lanseazã o invitatie de participare la fiecare editie prin intermediul medaliilor oferite iubitorilor de alergare. În fiecare an, medaliile vor fi personalizate în functie de traseul semimaratonului astfel cã, în câtiva ani, ele se pot transforma într-o veritabilã colectie. Medalia din acest an este o invitatie la descoperirea unui traseu având în centru cetatea Mãlãiesti. Geopark Challenge – Semimaratonul Cetãtilor din Tara Hategului este o competitie organizatã si sustinutã 100% local.
Acest evenimentul este organizat la initiativa voluntarilor pentru Geoparc, sustinuti de Geoparcul Dinozaurilor Tara Hategului, Geoparc cu statut International UNESCO administrat de Universitatea din Bucuresti si de Asociatia Drag de Hateg, în parteneriat cu Asociatia Wild Roots, Asociatia Intercomunalã Tara Hategului, Asociatia TIOS, Directia Judeteanã pentru Sport si Tineret Hunedoara, Destinatia de Ecoturism Tara Hategului – Retezat, Asociatia Centrul de Resurse pentru Actiune Localã, cu sprijinul Primãriei orasului Hateg, Primãriei comunei Sãlasu de Sus si Primãriei comunei Sîntãmãria Orlea.
Adina POPA