La trei ani după inaugurarea stadionului în campionatul 1984-1985, Jiul Petroșani nu a mai făcut față primei divizii.
DUPĂ 19 ANI, DIN NOU
ÎN “B” …
Evoluţia din sezonul precedent nu a lăsat să se întrevadă dezastrul din ediţia 1984-1985. Un lanţ de greşeli însă, comis la nivelul conducerii echipei avea să ducă, după 19 campionate consecutive în „A”, la retrogradarea în „B”.
Sezonul începe cu acelaşi Gogu Tonca la cârma tehnică a echipei, în mare cu acelaşi lot, pe care se miza că va fi unul competitiv. Emoţii mari însă chiar din prima etapă (25 sept. 1984), 2-1 acasăcu F.C. Olt Scorniceşti, după ce oaspeţii au condus cu 1-0, abia în min. 89 Mircea Popa a adus golul victoriei cu o lovitură de cap! Jiul pierde primele puncte pe teren propriu în etapa a 6-a, 0-2 cu Sportul Studenţesc Bucureşti şi de aici începe degringolada: după 1-6 la Steaua, Jiul se instalează pe ultimul loc, 18!
Este picătura care umple paharul, Gogu Tonca este destituit, portarul Iosif Cavai preia funcţia de antrenor principal, dar Jiul încheie turul pe locul retrogradabil 16.
Din retur, reputatul Viorel Mateianu este noul antrenor. Cu acelaşi lot obosit, nici el nu reuşeşte mare lucru. În ciuda unei reveniri senzaţionale între etapele 19-22: 4-1 cu Rapid, 2-0 cu ASA Tg. Mureş, 0-0 la FCM Braşov, 1-0 cu F.C. Bihor Oradea, Jiul urcând până pe locul 10!
La 12 mai 1985, 25.000 spectatori asistă la partida cu Univ. Craiova, scor 4-3 pentru Jiul, în etapa a 28-a. Jiul părea salvat, era la trei puncte faţă de locul retrogradabil 16 (S.C. Bacău). Dar lucrurile se complică în etapa a 29-a: Jiul – S.C. Bacău 2-2, cu egalarea băcăuanului Şoiman în minutul 88. Etapa a 33-a, penultima, decisivă: Jiul – Chimia Rm. Vâlcea, 12.000 de spectatori speră în victoria rămânerii în „A”. Ocaziile Jiului curg cu mari ratări ale lui M. Popa (min. 22, 32) sau Lasconi (min. 25, 43) în prima repriză. Şi la reluare, Lasconi (min. 47, 55) şi Nelu Varga (min. 49, şut în transversală) puteau înscrie! Moment psihologic în min. 60: Cristi Florescu îl loveşte pe C. Iovan şi, firesc, arbitrul orădean Mircea Neşu îl elimină. Vâlcenii vor marca în min. 71 prin C. Iovan, Jiul va egala în min. 80 prin M. Popa. Final apăsător, antrenorul Viorel Mateianu pleacă seara de la Jiul! Este adus din nou Gogu Tonca, care are misiunea dificilă de a lua măcar un punct la Piteşti, în ultima etapă. 19 iunie 1985, ultima etapă: locul 15. Jiul – 28 p., locul 16. Chimia Rm. Vâlcea – 27 p., locul 17. F.C. Baia Mare – 26 p., locul 18. Politehnica Iaşi – 24 p. Aşadar, ultimele două condamnate, Jiul şi Chimia Rm. Vâlcea, în luptă indirectă. Vâlcenii joacă acasă, cu Sportul Studenţesc, Jiul la Piteşti, 0-0 la pauză, în ambele meciuri. La Vâlcea, înscrie Basno din 11 m. Jiul este încă salvat. Homan face minuni în poartă, Cavai fusese scos „din cărţi”, fiind suspendat după acel 1-1 cu Chimia Rm. Vâlcea. Din păcate, vine dezastrul: min. 46, – cap Moiceanu, min. 50 – şut superb acelaşi Moiceanu, 2-0 pentru F.C. Argeş,
Jiul se duce în „B”… După 19 ani, lacrimi şi durere…
Unde s-a greşit? Că I. Varga a ratat un penalty decisiv, acasă, cu Steaua? Că Florescu şi-a lăsat echipa în zece oameni la meciul decisiv cu Chimia Rm. Vâlcea? Că nu a fost adus mai repede Viorel Mateianu la conducerea tehnică? Că nu s-a efectuat niciun transfer de valoare? Că s-a mers în excursie în turneul obositor din China? La toate aceste întrebări poate ar fi putut răspunde, în timp, cei ce au condus destinele Jiului atunci. Ştefan Mariş, preşedintele clubului de atunci, era practic o marionetă, ca fost membru în structurile vechii Securităţi, iar eforturile financiare ale sponsorului, CMVJ, reprezentat de Otto Abraham şi Ioan Karpinecz, nu au putut impresiona conducerea piteşteană, care, dacă ar fi lăsat-o mai moale, n-ar fi dus la acel 2-0 care a dus în final Jiul în „B”.
Un punct ar fi salvat Jiul!
În ultima etapă, decisivă la Pitești, Jiul ar fi avut nevoie de un singur punct pentru a rămâne în prima divizie. Se spune că cei din conducerea echipei ar fi avut ”mijloacele necesare” pentru a-i îndupleca pe piteșteni s-o lase mai moale, dar că pauza (era 0-0…) ar fi fost prea scurtă pentru negocieri. Dacă tot s-a ajuns în punctul ăsta, Jiul ar fi trebuit să satisfacă pretențiile celor de la FC Argeș, dar se pare că cei de la Chimia Rm. Vâlcea erau ”mai aproape” de Pitești…
Și astfel, după 19 ani pe prima scenă, Jiul se duce din nou în ”B”.