Şocul retrogradării în „B” a fost unul… şocant. Starea incertă a Jiului, lăsată din ce în ce mai de izbelişte de o L.S.M.V.J. tot mai în cădere, va marca şi campionatul 1998-1999, printr-o cădere liberă a legendarei echipe.
Cu acelaşi Dorel Maria ca antrenor principal, echipa începe ezitant, 1-3 acasă cu Muscelul C-lung Muscel şi Dorel Maria este schimbat cu Ioan Dosan (la propunerea lui Gigi Mulţescu, venit ca şi consilier tehnic acceptat de preşedintele Tiberiu Cozma, fratele lui Miron) şi apare prima victorie în etapa a 3-a, 1-0 cu Vega Deva.
Dar cu marii necunoscuţi aduşi în vară (Mocanu, Doroş, Fl. Stoica, Neiconi, Poenaru, Cioară), Jiul nu prea îşi revine: 0-4 la FC Baia Mare, 1-5 la Extensiv Craiova, fac din echipa din Petroşani una cu un comportament modest. Nici returul nu aduce vreo schimbare deosebită, Jiul fi ind mereu sub locul 10!
După 0-2 la Vega Deva, în etapa a 20-a, este adus pe banca tehnică Marin Tudorache. Nici el nu poate face minuni după 0-1 acasă cu Extensiv Craiova, echipă în tur spre panta Diviziei „C”.
Etapa a 26-a, 24 aprilie 1999. Catastrofa: UTA – Jiul 6-0 şi echipa este pe locul retrogradabil 17! Jiul termină în corzi, ultima etapă, a 34-a (12 iunie 1999), salvându-se în ultimele 9 minute, când Fl. Stoica ia o acţiune pe cont propriu şi înscrie: era golul salvator al victoriei, 1-0 cu Apulum Alba Iulia. Noroc că Vega Deva pierduse cu 0-5 la „Poli” Timişoara… Se poate spune că a fost un an de eroism pentru tânărul antrenor Marin Tudorache, care cu o echipă de anonimi, a reuşit miracolul salvării, într-un campionat în care cam toată lumea şi-a întors faţa de la Jiul.
Cu o echipă în care dacă 5-6 jucători aveau „faţă” de Divizia „B”, este explicabil modestul loc 15 ocupat în fi nal, folosirea unui număr de 32 de jucători fi ind o altă explicaţie a inconstanţei echipei.
Jucătorii pasageri, precum Petruţ, Diaconu, Florea, Ciornei, Mituleţu, Jurcă sau Marincău, cu care s-au făcut mereu experimente pe diferite posturi, nedând randamentul scontat. Alţii, din vechea gardă, s-au blazat înainte de vreme, iar cu câteva valori răzleţe sau entuziasmul unora, echipa abia s-a putut salva.
CINE BEA APĂ DE LA JIUL SE-NTOARCE…
La Jiul Petroşani au existat de-a lungul vremii mai mulţi fotbalişti şi antrenori, dar mai ales jucători care, după o perioadă de consacrare la echipa din Petroşani, au plecat spre alte zări, pentru ca apoi să revină la echipa care i-a consacrat. Şi în istoria Jiului, sunt numeroase astfel de exemple. Vom puncta şi noi câteva dintre ele.
Iuliu Farkas I, petroşenean de origine, a jucat la Jiul pe fi liera copii-juniori-seniori între 1930-1939, plecând apoi într-un periplu Ferencvaros Budapesta, Rapid Bucureşti, Carmen Bucureşti, Dinamo Bucureşti, pentru a reveni la Jiul în 1951, unde a mai jucat 6 ani.
Gigi Mulţescu a debutat sub culorile Jiului, venind de la echipa de tineret a Stelei, la 20 ani, în 1971, jucând la Petroşani 8 ani, până în 1979, când a plecat la Dinamo Bucureşti. La Jiul a jucat o fi nală de Cupa României (1972), a câştigat apoi trofeul (1974), a ocupat cel mai bun loc din istoria echipei după 1950, locul 6 în 1977. La Dinamo va juca între 1979-1985, continuându-şi cu succes cariera de internaţional, apoi revine la Petroşani, promovând pe Jiul în campionatul 1985-1986 rămânând la Jiul până în 1987. Gigi Mulţescu este socotit cel mai celebru jucător care a jucat sub culorile echipei din Petroşani.
Ioan Varga, jucător combativ şi bătăios, a venit la Jiul în 1979 de la Mureşul Deva, jucând la Jiul 6 ani, până în 1985 când a plecat la Dinamo Bucureşti. Revine după patru ani, în 1989, jucând la Jiul încă două sezoane, până în 1991.
Horaţiu Lasconi va ajunge şi el în echipa „Naţională”, după ce va juca la Jiul Petroşani de la vârsta de 16 ani, în 1979, timp de 12 ani, până în 1991. A fost un atacant cu un înnăscut simţ al porţii, un sportiv model, marcând pentru Jiul (în Divizia „A” şi „B”) peste 50 de goluri.
Mircea Popa produs al şcolii petroşănene a debutat în echipa mare a Jiului, la numai 17 ani, în 1979. Joacă apoi un campionat la Minerul Lupeni (1980-1981), revine la Jiul unde va juca pe post de fundaş central până în 1985, când se transferă la Sportul Studenţesc Bucureşti. Revine la Jiul, aureolat şi de trei prezenţe în echipa reprezentativă a ţării, unde va juca între anii 1992-1993 şi 1994-1995.
Aristică Cioabă, debut la 18 ani la Jiul, unde va juca 8 ani, până în 1998, mai puţin ediţia 1994-1995, când va evolua la Farul Constanţa. După 1998 va mai cocheta cu Foresta Fălticeni, Rocar Bucureşti.
Benone Popescu promovat la Jiul de la AS Paroşeni Vulcan, în 1984, la 23 ani va juca pe toate posturile până în 1987, când va trece la Inter Sibiu, de unde revine la Petroşani în 1989, jucând la Jiul până în 1992.
Sorin Henzel jucător de mare rafi nament şi tehnicitate, component al „Naţionalei” de juniori şi tineret, a jucat la Jiul în mai multe perioade: 1984-1985, 1986-1987, 1988-1990, 1991-1993, 1997-1998, timp în care a mai jucat la FC Paroşeni Vulcan, Victoria Bucureşti, Dacia Unirea Brăila, FC Baia Mare, în Ungaria, Parângul Lonea.
Ovidiu Dodu debutează la 18 ani la Jiul, în 1986, jucând la Petroşani zece ani, până în 1996, cu o sincopă de o… toamnă europeană la Universitatea Craiova.
De reţinut este faptul că unii jucători care au îmbrăcat şi culorile Jiului au revenit ca antrenori (Ştefan Coidum, Gabriel Stan, Dosan, M. Tudorache), sau au avut două mandate la conducerea tehnică a echipei (Titus Ozon, Gică Ene, Ion V. Ionescu, Ladislau Vlad, Gogu Tonca, Petre Libardi, Dumitru Marcu, Dorel Maria, Marin Tudorache). Se poate concluziona că proverbul „Cine bea apă din Valea Jiului nu mai pleacă!” este valabil cu adaptarea de reîntoarcere la echipa de la poalele Parângului.
GENU TUTU
