Nu sunt mai mult de 20 de oameni în România, potcovari cu acte în regulă. Iar proprietarii de cai abia găsesc un meseriaș să își ajute animalele. În zona Văii Jiului a existat unul, prin Jieț, dar nu mai este, așa că acum abia se descurcă.
Potcovarii, cândva căutați precum mecanicii auto de acum, au dispărut. Meseria s-a pierdut în timp și nimeni nu se mai obosește să își procure scule pentru așa ceva. Dar proprietarii de cai îi caută.
„Cel mai mult folosim caii la acțiunile de caritate, după cum bine știți. Ei sunt folosiți la zilele copiilor sau pentru terapie și drumeții. Dar, ca să ne putem folosi de ei, au și ei nevoie, ca oamenii, de pedichiură. Noi îi spunem potcovit. Am găsit niște prieteni la Satu Mare și îi chemăm din când în când și ei potcovesc caii noștri. Au o meserie pe cale de dispariție. Suntem prieteni și ceea ce fac ei aici e din prietenie”, ne-a spus Erika Șanta, proprietară de cai din Valea Jiului.
Potcovarii din Satu Mare au un adevărat atelier mobil, iar caii sunt tratați regește. Zic că nu au renunțat la meseria asta, deși sunt conștienți că nu mai sunt nici câți să îi numeri pe degete.
„Am venit la prietenii mei, Marius și Erika, să îi ajutăm cumva. Nu mai există meseria asta. Tare puțini suntem aici, în România. Anul trecut i-am mai adunat și au venit din țară și vrem să îi adunăm și în acest an. Nu suntem mai mult de 15-20 de oameni, care umblăm cu un atelier mobil. Am aici toate sculele de care ai nevoie pentru un cal. E o pasiune și o muncă. Eu mă ocup din 1989 cu asta”, ne-a spus Zoltan Bakai, potcovar.
Iar meseria asta se predă din generație în generație. Cândva era o meserie căutată, azi, însă, copiii potcovarilor dacă vor, mai stau pe lângă părinți.
„Îmi place ce fac. De 9 ani fac și eu asta. M-am născut așa, asta făcea tata și eu am făcut la fel. Avem scule speciale, forjă, clești, facem pe loc, cu un atelier mobil”, a adăugat Szabolcs Bakai, fiul potcovarului, care stă pe lângă părintele lui și învață ce să facă.
Proprietarii de cai au nevoie de potcovari și caii trebuie să fie îngrijiți, așa că se descurcă cum pot. Acum, i-au invitat pe cei din Târgu Mureș, oameni care le sar în ajutor, ca mai apoi să stea împreună la un ceaun cu de toate.
„Avem o legătură, de câțiva ani cu ei. Vin din Satu Mare de 3, sau 4 ori pe an. E ceva de care noi avem nevoie mereu. Când ai animale, e nevoie. Au un atelier mobil, o forjă mobilă, potcoave, în funcție de copita fiecărui animal. Greu găsim, că în zonă nu mai sunt. Ce aveam, s-au dus sau nu erau la un nivel așa profesional. Așa cum noi facem acte de caritate, așa fac și ei și, când ajung în zonă, vin și la noi”, a mai spus și Marius Budai, proprietar de cai și el.
Potcovar nu mai este o meserie pe care să o regăsești ușor, deși, în vremuri de demult, potcovarii erau considerați cei curajoși și puternici, care au reușit să păcălească Diavolul și l-au încălțat cu o pereche de potcoave.
Cei de acum sunt puțini și și mai puțini sunt cei ce au astfel de ateliere mobile, cu forjă și tot ce au nevoie pentru cai.
Diana Mitrache
