G uadalajara 1970. O echipă a României care juca în „groapa cu lei” la Mondialul din Mexic, cu Anglia, Brazilia și Cehoslovacia. Printre titulari, Ludovic Sătmăreanu, un fundaș dreapta sobru, elegant, impetuos.
Nume transformat de comuniști din Lajos Zsatmàri… Plecat de la Crișul Oradea în 1963, via U.T.A. și A.S.A.Tg.Mureș, a jucat la Steaua zece ani (1965-1975), încheindu-și cariera la Progresul București în 1977, având și 44 de prezențe în echipa Națională. Acum la aproape 78 de ani (îi va împlini pe 21 februarie a.c.), l-am găsit pe Ludovic Sătmăreanu extrem de activ la Centrul de copii și juniori de la CSA Steaua.
Reporter: Domnule Sătmăreanu, cum e cu „new Steaua” ?
L.Sătmăreanu: Sperăm să repunem brand-ul pe picioare! Eu am încredere că generațiile tinere de antrenori și jucători vor readuce echipa acolo unde îi este locul.
Reporter: Ați fost coleg cu un fotbalist din Valea Jiului, Creiniceanu de la Minerul Lupeni…
L.Sătmăreanu: Ooo da, ce caracter, ce băiat! Talentat și plin de respect, n-ar fi deranjat nici o muscă!
Reporter: Despre meciurile cu Jiul, despre Petroșani?
L.Sătmăreanu: Jocuri grele la Petroșani…Aveați terenul ăla vechi, mereu moale și udat din belșug, ceea ce crea un mare avantaj gazdelor. Mi-aduc aminte de confruntările cu Libardi, Mulțescu, Rozsnyai, atacanți care ne creau întotdeauna probleme.
Îmi pare rău că Jiul este acum în Liga a III-a, e o echipă de tradiție, sper să reveniți lângă… Steaua, să mai reînnodăm firul poveștii.
GENU TUTU
