Au simțit un puternic miros de gaz pe stradă și au alertat autoritățile. Vorbim despre oamenii din Lupeni, care stau pe strada Minerilor, iar la fața locului s-a deplasat inclusiv o echipă de specialiști de la INSEMEX Petroșani. Acum se caută și sursa. Mai mulți oameni care au trecut prin cartierul de case au simțit un miros înțepător în aer. Au crezut că pot fi emisii din galeriile de mină din apropiere, ori poate chiar de la coloana de gaz. Așa că au alertat autoritățile. „Vecinii au zis acolo, în stradă e un miros puternic. Eu nu am fost acolo. Ne temem că suntem oameni bătrâni și unde să ne ducem?”, a spus o femeie care stă chiar lângă locul în care autoritățile au săpat o groapă pentru a căuta sursa mirosului.
Primarul din Lupeni spune că a convocat comitetul pentru situații de urgență și a oprit inclusiv lucrările de asfaltare din zonă.
„În zona străzii Minerilor s-a identificat un miros de gaz. Am convocat comitetul de urgență al municipiului Lupeni și au ajuns și cei de la ISU, de la mină și avem acum aparatura necesară acolo, așa încât, timp de câteva zile, să vedem dacă există o concentrație mare de gaz. S-a lucrat și la branșarea a 8 sau 10 case acolo. Nu cred că este de acolo, ci este posibil ca din subteran. Acolo sunt galerii închise de mină”, a spus Lucian Resmeriță, primarul municipiului Lupeni.
O echipă de la INSEMEX Petroșani, coordonată de șefii de departamente Sorin Burian și Doru Cioclea a ajuns la Lupeni. Au luat probe de gaz pe care le vor analiza cu ajutorul unui cromatograf, pentru a identifica sursa mirosului de gaz.
Diana Mitrache