RenewAcad își deschide marți porțile la Universitatea din Petroșani. Este vorba despre o academie ce va funcționa în cadrul Universității de la Petroșani și care își propune să recalifice și să angajeze sute de oameni de aici, pentru a lucra în domeniul energiei regenerabile.
Academia de Consiliere și Pregătire Profesională a luat ființă acum 2 ani și încă de atunci s-a vorbit despre necesitatea deschiderii unui centru de pregătire, după cel de la Constanța, la Petroșani. Marți este ziua cea mare, iar ceremonia de deschidere are loc în aula Universității din Petroșani, locul în care foștii mineri, dar nu numai ei, se pot recalifica. „Noi punem la dispoziție cursuri de specialite pentru reconversia muncitorilor, ori a celor cu studii superioare, în domeniul energiei eoliene. Am realizat deja o parte din dotarea care se impune pentru pregătirea celor care se califică. Am dotat laboratoarele și continuăm în așa fel încât, să putem realiza aceste activități”, a spus prof univ dr ing Sorin Radu, Rectorul Universității din Petroșani.
Sunt aproape 2 ani de când s-a vorbit despre reconversia viabilă a forței de muncă de aici și tot în domeniul energiei. Primele cursuri încep cam în două luni și vor ține 2 ani, peste 800 de oameni urmând să fie calificați aici și apoi să își găsească un job. „Participăm la  lansarea, în premieră, a primului centru de reconversie profesională pentru surse  regenerabile din Vestul României. Este un centru care funcționează peste tot în lume, iar la noi, la Constanța, iar acesta este un model de pregătire pe care vrem să îl implementăm aici, la Uni­versitatea din Petroșani”, a adăugat și Sebastian Enache, manager de proiect al Academiei.

Sunt peste 200 de oameni care deja vor să se recalifice și să lucreze în acest domeniu al energiei. Și este cea mai mare realizare faptul că specialiștii au ales Universitatea din Petroșani și, implicit, Valea Jiului. „Marți, efectiv se inaugurează la Petroșani această școală, care este importantă că apare într-un peisaj, din păcate, dominat de supermarketuri și o industrie muribundă. În spatele acestei școli vine și o industrie și acesta este elementul remarcabil.
O să vedeți că ceea ce vă spun acum este acoperit și în fapte”, a specificat Michael Melczer, fost consilier în Ministerul Energiei. În următorii 10 ani, specialiștii spun că în România se vor dezvolta peste 30.000 MWatti de energie eoliană și fotovoltaică, vor fi contruiți cel puțin 12.000 MWatti, 40%  din ei produși de energie fotovoltaică și restul eoliană și în județele limirofe vor exista parcuri de peste 2.500 de MWatti, parcuri ce vor trevbui, instalate și întreținute cu oameni care acum se califică aici.
Diana Mitrache