I ncendiile de vegetație continuă să se răspândească în Grecia și afectează acum părți din zona continentală, dar și unele insule. Pompierii români se află acolo, iar printre ei și hunedorenii, care deja au avut și primele misiuni de stingere.
Trei focare existau la începutul
acestei săptămâni, în apropiere de orașul Amfissa din centrul Greciei, iar flăcările se îndreptau către orașul de coastă Itea, care a fost evacuat parțial.
Așa că pompierii din Hunedoara au avut deja și prima misiune de stingere.
Potrivit ISU Hunedoara, modulul național specializat de stins incendii de pădure acționează pentru lichidarea unui incendiu, în zona regiunii Schimatari, situată la Nord de Atena.
28 de pompieri români, 3 mașini de stingere incendii de pădure și 1 cisternă de mare capacitate intervin pentru localizarea și lichidarea incendiului care afectează o suprafață considerabilă de vegetație uscată.
Pompierii români acționează în sprijinul colegilor eleni, care au dislocat, în zona Dilesi, un număr mare de resurse (peste 25 de mașini de stingere, precum și aeronave specializate).
Intervenția modulului are loc la solicitarea ofițerului elen, delegat în asistarea și
buna desfășurarea a întregii misiuni derulate de salvatorii români.
Șase salvatori
hunedoreni au fost selectați pentru a pleca spre Grecia, alături de alți 22 de colegi din țară.
În Grecia au plecat acum Lt. col. Claudiu Bibarț, plt. adj. Ovidiu Lazăr de la Secția de Pompieri Brad, plt. adj.Grațian Dîncșorean de la Detașamentul de Pompieri Orăștie, plt. adj. Cristinel Sălășan și plt. adj. Cosmin Croitoru de la Detașamentul de Pompieri Hunedoara și plt. adj. șef Mircea Cofaru de la Detașamentul de Pompieri Petroșani.
Anul trecut, pompierii militari români au acționat în nordul Atenei și în insula Evia, pentru lichidarea incendiilor care au cuprins vegetația uscată și fondul forestier, dovedindu-se a fi un real ajutor pentru forțele de intervenție elene.
Diana Mitrache