Centrul Petroșaniului devine loc de promenadă, acum, când au înflorit copacii și rozul florilor de măr îi atrage pe toți la o plimbare. Și, ca să fim în ton cu sărbătoarea primăverii și a Paștelui, administrația din Petroșani a adus și câteva figurine. Așa se face că, printre pomii înfloriți, sunt plasați acum și câțiva iepurași de dimensiuni mai mari, care seara sunt luminați cu instalații de becuri.
Unul dintre iepuri are o floare în mână, altul stă sprijinit pe un ou uriaș roșu, iar alte câteva oră colorate sunt lângă o lumânare aprinsă pentru sărbătoare. Este ceea ce putem numi aranjamentele pascale din Petroșani și pe care oamenii le privesc, unii fac poze, în timp ce alții le găsesc cusururi.
Anul trecut, în mai multe localități, erau montate diverse scene cu tematică pascală, însă, anul acesta nu au mai apărut.
Diana Mitrache