Este Ziua Mondială a persoanelor cu dizabilități, iar la Casa Pollicino a fost sărbătoare. Așa cum s-au priceput, copii de aici au organizat o serbare, au dansat, au desenat și au cântat, pentru că sărbătorile sunt foarte importante, indiferent de vreme și vremuri. La Casa Pollicino vin zilnic zeci de copii, cu Sindrom Down, cu diverse dizabilități locomotorii și care au marcat, împreună cu educatorii de acolo, Ziua Internațională a Persoanelor cu Dizabilități. Asta, într-o perioadă în care restricțiile nu le-au fost nici lor favorabile. Dar nimeni nu s-a putut opri din a le oferi sprijinul de care aveau nevoie. „Acești doi ani de zile ne-au afectat puternic și pe copii și pe noi. Efortul nostru a fost unul fantastic, pentru a putea să îi ajutăm să traverseze această perioadă cât mai ușor, fără sechele, pe care ulterior ar fi fost greu să le gestionăm. Și, tocmai de aceea, în 3 decembrie, în condițiile actuale, după un adevărat protocol, cu mască, am reușit să pregătim un mic moment artistic, așa încât acest eveniment să nu treacă nemarcat”, ne-a spus Florentina Presecan, director Casa Pollicino Petroșani. Sunt 69 de copii, dintre care 30 au diverse dizabilități și, fără Pollicino părințiilor lor le-ar fi foarte greu. „Considerăm că acest serviciu este absolut necesar, pentru că, așa cum știți, noi lucrăm de 13 ani cu specialiști și rezultatele au arătat cât de important este acest serviciu, atât pentru familia copilului, dar și pentru fiecare copil în parte ”, a mai adăugat Florentina Presecan. În fiecare an, data de 3 decembrie marchează Ziua Internațională a Persoanelor cu Dizabilități. Situația statistică la nivelul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Hunedoara indica, la sfârșitul trimestrului III 2021, un număr de 19.981 de persoane neinstituționalizate încadrate într-un grad de handicap, dintre care 18.632 sunt adulți și 1.349 copii.
Diana Mitrache