T ribunalul Hunedoara a decis luni, 30 iulie, cã agentul de politie de la Vulcan, Adrian Sucilã rãmâne în arest. El va sta dupã gratii pânã cel putin în 31 august.

Magistratii Tribunalului Hunedoara au decis luni ca agentul de politie sã rãmânã încarcerat. Acesta a fost reprezentat la apelul fãcut la tribunal atât de avocatul Daniel Tomescu cât si de cunoscuta avocatã Paula Iacob, care a venit la Deva. Totusi, nici la acest termen agentul de politie nu a reusit sã fie eliberat pânã la finalizarea cercetãrilor, asa cum a cerut. „Având în vedere cã potrivit RIL recursurile se solutioneazã înainte de expirarea duratei arestãrii preventive, se preschimbã termenul de judecatã la data de 30.07.2012, ora 9”, este solutia de luni a Tribunalului Hunedoara.

“Au respins recursul, astfel se mentine sentinta Judecãtoriei Petrosani de prelungire a mandatului de arestare preventive pe încã 30 de zile. Nu cunoastem motivarea instantei, aceasta va fi depusã la dosar”, a declarat, luni, avocatul lui Sucilã, Daniel Tomescu.

Potrivit acestuia, urmeazã cã în aceste zile sã înainteze cerere de eliberare sub control judiciar. “În cursul acestei sãptãmâni ne vom consulta cu toti avocatii si vom depune o cerere de eliberare sub control judiciar la Judecãtoria Petrosani”, a mai precizat Tomescu.

“Se loveste în politie. Am zis sã fim prezenti sã spunem cu curaj ce rezultã din actele dosarului si nimic altceva. Colegul meu, Daniel Ionascu, este un om pregãtit, si eu socot cã tot ceea ce spunem se încadreazã perfect în vointa legiuitorului ca nimeni nevinovat sã nu fie condamnat si, în acelasi timp, sã se respecte principiile justitiei. Nimeni nu poate fi socotit vinovat în lipsã de probe. Am fost pe ideea cã ceea ce înseamnã apãrare trebuie exercitat cu curaj, în respectul profesiei si al demnitãtii umane, iar în cazul de fatã, acest ultim principiu a fost încãlcat”, a declarat Paula Iacob”.

Sucilã este cercetat pentru sex cu un minor de 16 ani. Aceste fapte s-ar fi petrecut, spun anchetatorii, în anul 2012, iar de la tatãl minorului, respectiv sotul Angelei Stoica, viceprimarul din Vulcan, Sucilã este acuzat cã ar fi furat 500 de euro. Dosarul este instrumentat de Parchetul de pe lângã Tribunalul Hunedoara, iar procurorul Adina Velescu, purtãtor de cuvânt al  acestei institutii, a declarat cã s-au sesizat în urma unor indicii. Sucilã a fost arestat în 4 iulie, iar de atunci i-a fost prelungit mandatul de arestare, pe motiv cã eliberarea sa ar prejudicia ancheta, pentru cã acesta ar putea sã influenteze declaratiile celor implicati. În aceste zile se continuã cercetãrile în acest dosar, perchezitia informaticã încã nu s-a terminat, iar politistul Sucilã rãmâne dupã gratii pânã la începutul lunii septembrie.

Diana Mitrache

Raul IRINOVICI