Oameni legii din Deva au ajuns virali in mediul on-line, fără să vrea, după ce au fost filmați când au ajutat un om care avea dificultăți de mers.

Au dat și explicații, pentru că nu raportaseră evenimentul:

” Fapta bună a colegilor noștri de la Biroul Ordine Publică Deva era să treacă neobservată, însă un cetățean cu spirit civic aflat în zona „intervenției” i-a filmat și a ținut să sublinieze – pe o rețea de socializare – omenia de care au dat dovadă tinerii agenți de poliție aflați în misiune de patrulare ieri, pe un bulevard intes circulat din municipiul de la poalele Cetății.

Agenții de poliție au fost mirați când au aflat că au devenit „virali”… uitaseră să raporteze „misiunea” șefilor, considerând că nu au făcut nimic ieșit din comun.

Și într-adevăr, așa este: orice polițist ar fi procedat la fel.

„Persoana în cauza prezenta dificultăți locomotorii și nu reușea să ridice piciorul pentru a urca pe trotuar, de pe trecerea de pietoni. Am pornit luminile pentru a semnala un pericol și am oprit autospeciala pentru a-l ajuta pe bărbat. Când l-am întrebat dacă are nevoie să fie condus la domiciliu, acesta a acceptat, bucuros. Nu se mai urcase niciodată (din fericire) în autospeciala Poliției. „Misiunea” a fost încheiată cu succes.” Relatează agent principal Fabian Pădurar, unul dintre polițiștii care au asigurat ordinea publică – și nu numai – ieri, în municipiul Deva.

„Cred că avem speranțe… Un echipaj de tineri polițiștii s-au oprit să ajute un domn cu dizabilități să treacă strada și acum văd că l-au urcat în mașină. Sigur o să facă un lucru bun, să sperăm că îl duc acasă, că nu am făcut nimic rău. Chiar mă bucur când văd faze din astea.. chiar mai avem speranțe! Felicitări băieți! Oameni faini! Felicitări! – este comentariul celui care a făcut postarea pe o rețea de socializare.