Politistii hunedoreni vor fi la datorie, în perioada urmãtoare, pentru ca locuitorii judetului sã se bucure, în liniste, de sãrbãtoarea Învierii Domnului si de minivacanta de 1 Mai.
Peste 250 de politisti vor actiona, zilnic, pe raza judetului Hunedoara, pentru asigurarea ordinii si linistii publice, în special în zonele de agrement, în piete, târguri si oboare, dar si în proximitatea lãcaselor de cult, unde vor avea loc ceremonii religioase prilejuite de sãrbãtoarea crestinã a Învierii Domnului (Sfintele Pasti), precum si de minivacanta de 1 Mai. „Politistii vor fi prezenti atât în localitãtile urbane si cât si în mediul rural, în special în zona lãcasurilor de cult sau a locurilor de pelerinaj, pentru prevenirea oricãror evenimente ce ar putea degenera în încãlcãri ale legii”, spune Bogdan Nitu, purtãtor de cuvânt al IPJ Hunedoara.
Totodatã, politistii din cadrul Politiei Transporturi îsi vor intensifica în aceastã perioadã activitãtile de patrulare a trenurilor de cãlãtori, în statii si triaje si vor avea în mod deosebit în atentie verificarea asigurãrii pazei bunurilor si a valorilor monetare. Politistii rutieri vor actiona cu autospecialeledotate cu echipamente de mãsurare a vitezei pe tronsoanele intens circulate ale drumurilor nationale si judetene, precum si pe autostrada A1, în scopul prevenirii accidentelor si ambuteiajelor rutiere, a fluidizãrii circulatiei si a combaterii vitezei excesive.
Atentie, la incendii!
Inspectoratul pentru Situatii de Urgentã „Iancu de Hunedoara” al judetului Hunedoara îndeamnã toti credinciosii sã respecte regulile de prevenire si stingere a incendiilor specifice, dat fiind faptul cã lãcasele de cult devin foarte aglomerate, cu persoane de diferite vârste si categorii sociale.
Pompierii recomandã credinciosilor manipularea atentã a lumânãrilor pe durata desfãsurãrii diferitelor ritualuri religioase, precum si aerisirea lãcaselor de cult în vederea prevenirii lesinurilor datoritã faptului cã majoritatea enoriasilor sunt la sfârsitul unei îndelungate perioade de post. Totodatã, reprezentantilor bisericilor li se recomandã amenajarea unor locuri speciale pentru depunerea lumânãrilor aprinse, în timpul slujbelor religioase în exteriorul lãcasului de cult si la distante de sigurantã fatã de constructii, vegetatie, arbori etc., de preferintã în tãvi metalice cu nisip.