O privire de ansamblu, un fel de inventar al politicii românesti, si cea locale, te face sã te cutremuri. Presa a redat de regulã, declaratii, gesturi, fapte, atitudini etc.,  disperate… Adunându-le si trãgând linie, rezultatul te îngrozeste, pe tine, om de rând. Parcã ar fi o mare familie Borgia cu trãdãri, adulter, simonie, furt, viol, mituire, incest, urzeli, executii publice, crime economice si sociale etc., etc. si toate în numele binelui tãrii si al românilor.

Noul PNL a devenit o adunãturã de dusmani, fosti aprigi competitori politici – PDL, care si-au aruncat acuzatii grele, unele s-au si confirmat, s-au trãdat fiecare în interioarele partidelor,  iar acum se iubesc dând lectii de moralitate “din patul” celui pe care l-au crescut, sau pe care mai ieri l-au înjunghiat… S-au adus oameni din alte zone, cum este presedintele Florin Roman, pentru a potoli apele, dar apele par si mai tulburi, iar organizatia si mai subredã. Mediul pare unul mocirlos, greu de privit, cã de “digerat” nici nu poate fi vorba.  Si asta, de la centru pânã la nivel de judet si localitate.

1-1

Membrii PSD-ului, partidul mamut, “si-o trag” la greu din orgolii, din degenerarea nãscutã din prea îndelungatul timp în care au ocupat pozitii în vârfurile piramidelor puterii sau ale celor favorizati pentru cã au respectat “zeciuala” prin forta lor financiarã.  Se trãdeazã, se executã, îndepãrteazã pe cei ce par a avea ceva creier sau vreun rest de constiintã etc., practic se degradeazã singuri, o decãdere ce pare de neoprit datoritã cârdãsiei si acoperirea mizeriei cu zâmbetul împãciuitor al liderilor… Unele organizatii existã doar pe hârtie (vezi Petrosaniul).

1-2

S-au înfiintat alte partide, ALDE fiind unul nãscut, logic, din nemultumirea cuplãrii vechiului PNL cu PDL, si autointitulat al liberalilor adevãrati. Dar ce sã vezi! Au ajuns sã se pupe si aici cei care pânã mai ieri se dusmãneau încât au pãrãsit propriul  partid, respectiv vechiul PNL, sau, în cel mai bun caz, au ales sã nu mai activeze. Este vorba de binecunoscutul caz Milu Vladislav-Mircea Ioan Molot, în care Vladislav “a fugit” de Molot si s-a trezit, acum, cu el sef de partid. În plus, ALDE, care se considerã de un liberalism pur, admite si primeste cu drag si PDL-isti sub pretextul cã în cauzã este vorba de oameni de calitate – Dorin Pãran, crescut si maturizat la PDL – cu care, în trecut, liberalii “puri” au colaborat bine si, în plus, momentul ales de a adera la ALDE a fost unul care i-a subliniat calitatea – dupã întocmirea listelor de candidati la alegerile parlamentare. Si cum rãmâne cu liberalismul pur?

1-3

PMP-ul, partid de lider – Traian Bãsescu – s-a format din sustinãtori ai acestuia, dar creste vãzând cu ochii din “Ioni fãrã de tarã”, cei ce se agatã de  câte un “tren” pentru a-i duce spre destinatia aleasã. Este cazul lui Haralambie Vochitoiu, care a avut o traiectorie politicã ametitoare, PSD-PPDD-UNPR si acum PMP. Unii spun cã e lipsit de noroc, altii cã aduce el ghinion partidelor prin care a trecut si care s-au “volatilizat”. Oricum, Vochitoiu a cãzut mereu în picioare, precum pisica neagrã! Dar la PMP, cu Traian Bãsescu? Si acum mai persistã ecoul indignãrii sale strigatã în inconfundabilul sãu stil, cu vorbe grele, acuze, cu ciocoi si hotie, cu curvãrãsealã politicã si oprimarea poporului etc., etc. Acum, râde si el de situatia în care se aflã si… este activ ca o furnicã, care adunã pentru iarnã!

1-4

Surpriza acestor zile a venit din altã parte. Fostul director general al CNH, Constantin Jujan, un om discret, pe care unii îl cred bun specialist în minerit, altii îl înjurã din considerente personale/profesionale, a apãrut ca un arhanghel în fruntea PMP Petrosani. A fost socant pentru multi, dar vorba lui, “se pot schimba lucruri, se pot schimba si mentalitãti, si cred cã este loc”. S-a schimbat si Jujan sau asa a fost mereu, dar a afisat altceva? Din declaratiile de presã reiese cã ori habar nu are în ce s-a bagat, cã este un visãtor (ca sã ne exprimãm elegant) si cã va fi mâncat cu fulgi cu tot, ori stie si minte. Desi spune cã nu vrea sã vinã în fata publicului cu clisee, face acest lucru, si putem reda cele declarate despre “altfel de politicã” din încã 10 surse din vreo cinci partide.

În plus, la momentul când Constantin Jujan a acceptat sã intre în politicã, respectiv sã devinã membru PDL, partid aflat la putere, cu presedinte de tarã Traian Bãsescu, în 2009, i se promisese sprijin pentru CNH si a fost mintit neprimind nici un leu din subventii pentru minerit, timp de aproape un an de zile. Acum face parte dintre cei care atunci erau pe cai mari si “i-au tras” o mare teapã, dar acum sub altã denumire – PMP. Exemplele pot continua, dar murdãria e mult prea mare în politicã si reactia de respingere de cãtre public mult prea accentuatã. Ca urmare, se înfiinteazã partide mici, încercãri, zbateri în speranta cã doar, doar apare o idee care sã le dea sperantã românilor în general, si unor zone în agonie precum Valea Jiului, a judetului fost industrializat, în special.

Ileana Firtulescu