Minerii de la Petrila vor sa stie ce se intampla cu banii din cotizatiile platite de ei. Mai mult, acestia au cerut explicatii si in legatura cu pontarea in subteran a liderului Ioan Temneanu, in timp ce acesta nu s-ar afla la lucru. Liderul minerilor de la Petrila, Ioan Temneanu, este cercetat de politistii din localitate, precum si de reprezentantii Corpului de Control aflat la dispozitia directorului general al Companiei Nationale a Huilei Petrosani.
Asta dupa ce impotriva lui Temneanu a fost depusa cate o sesizare care face referire la banii din cotizatiile platite luna de luna de angajatii Exploatarii Miniere Petrila.
In plus, potrivit celor reclamate, o paret a angajatilor sustine ca liderul de sindicat ar fi fost pontat ca fiind la serviciu, in timp ce acesta s-ar fi aflat cu totul in alta parte decat in incinta unitatii extractive. Membrii Corpului de Control al CNH s-au aflat ieri la Mina Petrila, unde au demarat verificarile in acest caz.
De asemenea, politistii din Petrila vor declansa o ancheta pentru a stabili daca cele semnalate se confirma. Oamenii legii au primit sesizarea de ceva vreme dar spun ca nu au facut nimic pana acum pentru ca …au asteptat finalizarea campaniei electorale, ca sa nu se interpreteze cumva cercetarea lor.
„Intr-adevar, exista o sesizare anonima, careia urmeaza sa-i dam curs. Am lasat sa se finalizeze alegerile, ca sa nu se interpreteze. In functie de ce vom constata, vom face propunerile legale”, a declarat Ovidiu Zaharie, comandantul Politiei Orasului Petrila.
Nu este prima data cand ortacii din Valea Jiului reclama faptul ca liderii lor incaseaza salarii enorme, nemeritate, dupa ce se ponteaza ca fiind in subteran cand ei nici macar nu dau pe la unitatile miniere.
Carmen Cosman