A fost razie în municipiul Petroșani. La ea au participat polițiști ai serviciului rutier și membri ai RAR. Mai multe mașini au fost depistate cu defecțiuni și controalele se potrivesc de minune cu câteva evenimente care au avut loc în zonă, după ce autovehicule staționate sau în mers au luat foc.
Potrivit unui comunicat remis presei, polițiștii Biroului Rutier Petroșani au oprit pentru control 25 de autovehicule și au aplicat, pentru neregulile
constatate, nouă sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 5000 de lei. „Ca și măsură complementară, au fost ridicate șapte certificate de înmatriculare, dintre care două pentru defecțiuni tehnice, trei pentru defecțiuni la sistemul de iluminare, un certificat de înmatriculare pentru folii neconforme și unul pentru lipsa valabilității inspecției tehnice periodice. Din fericire, nu au fost constatate infracțiuni, cu ocazia acestei acțiuni preventive. Activitati similare, in vederea reducerii riscului rutier, vor avea loc și în alte localități din județ”, a spus Nițu, purtător de cuvânt al IPJ Hunedoara.
Pompierii din Petroșani, dar nu doar ei, au fost chemați de mai multe ori, în doar câteva zile, să stingă incendii care au izbucnit la autovehicule ce au luat foc din senin. Aproape toate au avut drept cauză defecțiuni ale sistemului electric, care au generat focul.
Diana Mitrache