Î n această săptămână ar urma să fie semnat proiectul pentru construirea podului rutier, paralel cu cel feroviar, de la intrarea în orașul Petrila. Semnarea contractului va fi la Ministerul Dezvoltării și a fost prins în programul Anghel Saligny. Podul rutier se va construi paralel cu cel de cale ferată, pe care trec trenurile de cărbuni de la mina Lonea, acum, iar ideea în care a fost gândit vizează fluidizarea circulației, din direcția DN66. Noua arteră va asigura legătura cu DN7A, pe drumul de centură al orașului, prin incinta fostei mine Petrila și Dj709H. Iar finanțarea va fi prin programul Anghel Saligny. „Proiectul pe care noi l-am făcut pentru construirea podului rutier, care asigură accesul din drumul de centură, este deja depus de CJH pe axa de finanțare pe programul Anghel Saligny, la Ministerul Dezvoltării și este și cu prioritate, fiind primul depus. În momentul în care va fi dat drumul la finanțare, va începe lucrarea”, a spus Vasile Jurca, primarul orașului Petrila. Pentru acest obiectiv de investiții s-a solicitat finanțare nerambursabilă prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”, valoarea totală fiind de 7 milioane de lei. Costel Avram, administratorul public al județului Hunedoara: „Mă bucură faptul că două dintre cele 5 proiecte din Hunedoara sunt în Valea Jiului. Este vorba și de podul de la intrarea în Petrila, care face legătura cu fosta exploatare minieră și cu drumul de centură la Petrila și drumul de la Vale de Pești spre Gorj”. Pe acest traseu, generat de podul de peste Jiu, se va asigura un acces mai facil viitorilor investitori în perspectiva preluării de către Consiliul Județean Hunedoara a activelor fostei exploatări miniere, dar vizează și ideea unui circuit cu stâne-muzeu și traseul spre Transalpina.
Diana Mitrache