Podul natural de la Grohot este o rezervație naturală de tip geologic de categoria a III-a din România (monument al naturii), în suprafață de 1 ha, situată pe valea Uibăreștilor, pe teritoriul satului Grohot, comuna Bulzeștii de Sus, la aproximativ 15 km de Țebea. Direcția Generală de Administrare Monumente și Promovare Turistică Hunedoara ne prezintă frumusețea locului.
”Dimensiunile Podului Natural Grohot sunt impresionante, șuvoiul de apă croindu-și drum printr-un imens bloc de piatră, a cărui formă seamănă cu o șa gigantică. Prin partea locului, circulă mai multe legende despre uriașii care păzeau aici drumul ce ducea spre minele de aur ale dacilor. Dincolo de mituri, frumusețea podului rămâne o
certitudine, iar cei care vor ajunge în zonă vor avea parte de un
peisaj unic. Podul Natural de la Grohot se află în nordul județului Hunedoara, pe teritoriul Rezervației Naturale Cheile Uibăreștilor”, arată DGAMPT Hunedoara.
Este protejat pentru conservarea elementelor naturale specifice (podul natural propriu zis), la care se adaugă și vegetația dezvoltată pe substrat calcaros cu numeroase
elemente specifice zonei
submediteraneene.
Monika BACIU