T one de deșeuri din lemn și bușteni uriași, plus materiale plastice, au ajuns în toate prizele de apă din Valea Jiului. Stațiile de tratare a apei au fost oprite, iar turbiditatea a crescut uluitor de mult. Dar oamenii au avut apă la robinet și în aceste condiții.

Inundații au adus cu ele spre oraș și spre stațiile de tratare a apeilor, aluviuni. Copaci uriași au înfundat efectiv stația de pe Taia, iar asta în condițiile în care, acum o săptămână, priza a fost total curățată și decolmatată. Dar apele au crescut enorm și au oprit alimentarea cu apă în stații. „Toate stațiile au avut probleme cu turbiditatea, de la Valea de Pești, la Taia. Valea de pești lucrează cu reactivi, la fel și Jiețul. Stația Zănoaga este oprită, pentru că acolo, captarea Izvorul este blocată. Jiețul lucrează la limită. Stația Taia o vom oprit pentru a curăța captarea. Stația Braia, care asigură alimentarea la jumătate de Lupeni a fost și ea oprită. Dar, cu toate problemele pe care le-am avut, nu au fost restricții de apă în nicio localitate”, a spus Cristian Ionică, manager SC Apa Serv Valea Jiului.
Nici canalizarea nu a rămas fără urmări, iar ploile au adus cu ele cantități importante de deșeuri. Au fost și situații în care turbiditatea a crescut de sute de ori. „De duminică dimineața, am avut 8 coduri de ploaie și hidrologice. Echipele au fost pregătite, toate secțiile au fost active. Canalizarea a avut probleme. Au fost 12 sesizări. 8 pe orașul Petroșani, două pe Petrila, una pe Aninoasa și una la Uricani. Am intervenit și zonele inundabile au fost sub atentă supraveghere. Au fost puține momente în acre rețeaua a intrat sub presiune, dar, din punctul nostru de vedere, canalizarea a funcționat. Mai grav a fost pe Petrila, unde un pârâu a deversat”, a mai spus managerul de la Apa Serv.
Multe dintre aceste probleme au fost generate și de deșeurile aruncate, atât în zonele de munte, pe cursul apelor și în orașe. „Cu siguranță, se vede cu ochiul liber în captări, pe străzi. Iar asta găsim și în canalizare. Campania noastră denumită”Canalizarea nu este coșul tău de gunoi” nu prea are efecte. Nu pot acuza pe nimeni, dar, din păcate, canalizarea nu este una menajeră, iar aici ajung deșeuri care nu ar avea ce să caute acolo”, a conchis Cristian Ionică, manager SC Apa Serv Valea Jiului.
Au fost zone în care canalizarea a făcut greu față, dar au intervenit pompierii, iar angajații Apa Serv, toți, de la toate secțiile, au lucrat aproape toată noaptea de duminică spre luni.
Diana Mitrache