F acebook și Institutul Naţional de Hematologie Transfuzională au lansat în România funcția Donări de sânge pe aplicația de socializare, pentru a ajunge mai ușor la donatori și la cazurile care au nevoie urgentă de sânge. Din această săptămână pagina este operațională, iar aici se găsesc și cei care donează și cei care au mare nevoie de sânge. Funcția lansată pe Facebook pentru a ajunge mai ușor la un număr mare de donatori, care să știe unde se pot deplasa la cel mai apropiat centru și cum pot să doneze. Oamenii care doresc să doneze se pot înscrie în funcție și vor primi notificări atunci când centrele de donare din apropiere au nevoie de sânge. Se pot înscrie toate persoanele majore, până la vârsta de 65 de ani. Centrele care participă vor crea postări în funcție de nevoia de sânge, iar donatorii voluntari vor primi notificări ulterior. „Cei care doresc să doneze sânge, pot să afle locația cea mai apropiată, programul de donare, orele la care pot să doneze. Venim în întâmpinarea celor care doresc să vină să doneze, ca să nu mai piardă timp, ci vin pe facebook, unde sunt tot mai mulți oameni. E mai ușor și adresabilitatea mai facilă”, a spus dr Viorica Hălmagiu, director Centrul de Transfuzii Sanguine Deva. Funcția se găsește pe Facebook la Donatorii de Sânge (Donatori De Sange | Facebook), iar acolo oamenii pot afla și informații despre donare în contextul pandemiei, cum se desfășoară donarea și cum se pot program. În acest moment sunt peste 40 de centre de donare disponibile în funcția Facebook în țară.
Diana Mitrache