În urmă cu scurt timp, a avut loc un accident rutier pe raza localității Merișor, în care a fost implicat un microbuz în care se aflau 7 persoane.
Având în vedere numărul persoanelor implicate, pentru optimizarea misiunii de răspuns, la nivelul județului Hunedoara a fost activat Planul roșu de intervenție.
La fața locului au fost alocate de urgență o autospecială de descarcerare, 2 ambulanțe SMURD, o autospecială de transport personal și victime multiple și 2 ambulanțe ale Serviciului de Ambulanță Județean. De asemenea, a fost prealertat elicopterul SMURD.
După prima evaluare la locul evenimentùlui, 2 persoane necesită îngrijiri medicale, celelalte fiind în afara oricărui pericol. În urma accidentului rutier, două femei în vârstă de 19, respectiv 35 de ani, au fost asistate medical la locul intervenției, fără a fi necesar transportul acestora la spital.
În aceste momente, circulația rutieră este blocată pe sensul de mers Hațeg – Petroșani.