Un tânãr din municipiul Lupeni a fãcut zeci de victime printr-o metodã simplã de jaf. Individul a ”inventat” un dispozitiv pe care-l monta la bancomate si captura atât cardul posesorului cât si pinul. Acesta A fãcut victime atât în tarã cât si în Marea Britanie.
Cãtãlin Abunei, de 26 de ani, din Lupeni a fost condamnat anul trecut la sapte ani de închisoare pentru cã a prejudiciat zeci de clienti ai unor bãnci din zona Olteniei, dupã ce a montat aparaturã pentru capturarea cardurilor bancare pe bancomate. Aflat în spatele gratiilor, lupeneanul a fost trimis în judecatã pentru acelasi tip de infractiuni si în Mures, dosarul fiind înregistrat zilele trecute pe rolul Tribunalului Mures. Individul avea o metodã rudimentarã de a-i lãsa pe oameni fãrã bani pe card, însã extrem de eficientã. Abunei monta în fanta bancomatelor un dispozitiv mecanic, iar pe plafonul aparatului punea, cu ajutorul unor magneti, un profil PVC în care era ascuns un iPod. „Practic, dupã efectuarea unei retrageri de cãtre un client al bãncii de la unul din ATM-urile pe care se montau astfel de dispozitive, acesta constata cã instrumentul bancar (cardul) nu îi mai era restituit, fãrã a-si da însã seama cã era retinut într-un dispozitiv artizanal. Dupã retinerea cardului, clientul pãrãsea zona (fiind grãbit sau pentru a reclama incidentul), moment în care inculpatul A.C. se apropia, recuperând atât dispozitivul mecanic ce continea cardul capturat, cât si profilul PVC ce continea iPod-ul care filmase momentul folosirii codului PIN, respectiv combinatia de cifre“, au stabilit procurorii DIICOT. Ulterior, de la alt bancomat, tânãrul scotea de pe cardul capturat diferite sume de bani. Cãtãlin Abunei a primit douã condamnãri în Anglia, una de 16 luni de închisoare cu suspendare iar a doua de 14 luni de închisoare si a fost expulzat în România.
Maximilian Gânju