U n bărbat de 42 de ani din Petroșani a fost jefuit de trei tineri, pe o stradă din centrul orașului, chiar imediat după ce acesta a scos bani dintr-un bancomat. Cei trei l-au urmărit când a scos banii și apoi, pe strada Aleea Poporului, în apropiere de sediul poliției, chiar, l-au atacat. Poliția a reușit să îi identifice în scurt timp. „În acest caz, poliţiştii au stabilit că persoana vătămată, un bărbat de 42 de ani, a retras în după-amiaza zilei de 12 ianuarie 2023 o sumă de bani de la un ATM situat pe raza municipiului Petroșani, iar în timp ce se deplasa pe Aleea Poporului, a fost abordat din spate de un grup de 3 tineri (doi băieți și o minoră) care l-au trântit şi l-au deposedat de suma de 1.000 de lei, pe care o avea în buzunarul pantalonilor. Ulterior, cei trei au fugit, fiind urmăriți de persoana vătămată care a oprit-o pe minoră, încercând să o imobilizeze, însă unul dintre tineri i-a aplicat mai multe lovituri cu pumnul, situaţie în care bărbatul a căzut şi a rămas la pământ în stare de inconştienţă, după care tinerii au fugit”, spune Bogdan Nițu, purtător de cuvânt al IPJ Hunedoara. În data de 16 ianuarie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Petroșani, cu sprijinul polițiștilor din cadrul Poliției Orașului Petrila, au organizat o acţiune în urma căreia i-au depistat pe ce trei tineri, unul în vârstă de 18 ani, unul de 16 ani şi o minoră în vârstă de 14 ani, toți din orașul Petrila, care au fost conduși la sediul Poliției Municipiului Petroșani, în vederea continuării cercetărilor. Poliţiştii i-au reținut pentru 24 de ore, iar în data de 17 ianuarie 2023, aceştia au fost prezentați magistraţilor, care au dispus, faţă de tânărul de 18 ani şi faţă de minora de 14 ani, măsura arestării preventive pe o perioadă de 30 de zile, în timp ce faţă de minorul de 16 ani a fost dispusă măsura arestului la domiciliu, pentru o perioadă de 30 de zile.
Diana Mitrache