Nu sunt mai mult de 15 grade C în sãlile de curs ale scolilor si liceelor din municipiul Petrosani, iar o parte dintre directori au decis sã îsi reducã programul cu elevii.
Acestia vin, de câteva sãptãmâni, îmbrãcati gros si nu îsi scot hainele în timpul orelor, însã, faptul cã afarã nu sunt mai mult de 2 grade C, i-a determinat pe profesori si pãrinti sã cearã diminuarea programului. Nu la toate scolile, însã, pentru cã, din aceastã sãptãmânã, doar elevii de la Colegiul Economic Hermes si cei de la Colegiul Tehnic „Dimitrie Leonida” au considerat oportunã mãsura.
„Avem sãli de clasã care au 3 pereti exteriori si unde temperatura este de 10 C. Cel mai bine este în sãlile în care temperatura ajunge la 15 C. Din pãcate, elevii nostri neavând o situatie financiarã bunã nu îsi permit sã-si cumpere un aparatat de încãlzit pe bazã de curent electric si, drept urmare, vin foarte gros îmbrãcati la scoalã ca sã suporte frigul care existã în acest moment în sãlile de clasã”, a precizat Gabriela Rus, director la Colegiul Tehnic „Dimitrie Leonida” din Petrosani. Orele, la cele douã unitãti de învãtãmânt din Petrosani au doar 45 de minute, iar administratia localã promite cã va face tot posibilul ca agentul termic, sau mãcar centralele pe gaz sã fie functionale. Asta, pentru cã ambele variante sunt deocamdatã nefunctionale.
„La Scoala nr 7, la I.G. Duca sediul vechi si cel nou si la Scoala Avram Stanca, în aceastã sãptãmânã vom furniza agent termic din centralele pe gaz metan. La celelalte scoli suntem în procedura de obtinere a avizelor. Avem douã extinderi de fãcut. Se vor apuca de lucru la Liceul Carmen Sylva în aceastã sãptãmânã si la Liceul Dimitrie Leonida, iar ultima scoalã care, nu din cauza noastrã este ultima, Liceul Mihai Eminescu este în întârziere, din cauzã cã initial s-a pus problema ca elevii sã fie mutati în sediul Scolii nr. 5”, a spus Tiberiu Iacob Ridzi, primarul municipiului Petrosani. Singurele unitãti în care este cãldurã sunt grãdinitele, pentru cã racordul la gaz metan s-a fãcut de anul trecut, însã, anul acesta elevii din scoli au îndurat din nou frigul, din cauza deciziei pe care conducerea CEH a luat-o, din „ratiuni economice”. Mai exact, Cosmin Chiuzan a decis sã furnizeze apã caldã toatã vara cãtre locuitorii de la Mintia, nu a recuperat datoriile celor din Petrosani, acum nu are stoc de cãrbune si strânge cu usa administratia de aici, lãsând copiii sã degere, pentru o datorie veche. Tiberiu Iacob Ridzi a mentionat cã va discuta din nou cu directorul CEH si a mai precizat cã nu va achita nicio facturã în avans. „Voi plãti, asa cum este legal, dupã ce vom primi factura de la Termoficare SA”, a conchis Iacob Ridzi, primarul din Petrosani.
Diana Mitrache