Artera rutierã din zona stadionului Jiul din Petrosani, acolo de unde pleacã toate masinile pentru examenul la scoala de soferi si unde se aflã si poligonul pentru începãtori, va fi reparatã. Gropile sunt deja în proces de asfaltare si drumul va putea fi circulabil. Lucrãrile erau în toi, la finele sãptãmânii trecute.
Nu este, însã, singura arterã ce va fi refãcutã si redatã traficului, ci vor fi lucrãri si în Colonie, mai ales. „Suntem în programul de reparatii pe strada Lunca, apoi urmeazã strada Cuza Vodã, portiunea deterioratã, dar acolo e împãrtitã în douã tronsoane artera. Pânã la Apa Serv se vor face reparatiile pe acele proiecte cu finantare europeanã, iar de acolo, pânã la intersectia cu strada Cãrbunelui, reparãm si asfaltãm cu bani de la bugetul local”, a spus Tiberiu Iacob Ridzi, primarul municipiului Petrosani. Ploile, iarna grea, traficul greu si masinile care s-au înmultit simtitor, au fãcut ca mai multe strãzi sã se degradeze complet. Pe fiecare astfel de stradã, spune primarul Iacob Ridzi, se va interveni în aceste zile, lucrãrile fiind în valoare de 400.000 de lei.
Diana Mitrache