T oate cablurile, sau aproape toate, înșirate pe stâlpii de pe bulevardul principal din Petrila, vor fi îngropate. Stâlpii vechi vor fi înlocuiți și, la trecereile de pietoni, iluminatul, care va fi unul inteligent, gestionat de un soft, se va intensifica atunci când trec mașinile.

Este un proiect care a început deja și care va aduce și economie la bugetul local.
Nu vor mai fi calbluri prin aer, prinse între stâlpii de
iluminat public. Asta promit autoritățile de la Petrila, care încearcă acum să identifice cui aparțin firele care împânzesc orașul.
„Prin acest proiect de modernizare a iluminatului public, am prevăzut ca firele de curent să fie introduse sub trotuar. Dar, din păcate, o să mai rămână o perioadă, câțiva stâlpi, pentru că avem foarte multe cabluri. La momentul acesta nu cunoaștem toți operatorii. Am cerut să eticheteze toate cablurile și, sperăm noi, la un an de zile maxim, după ce vom monta stâlpii noi, să îi dăm jos și pe cei existenți, din beton, după ce îi identificăm pe toți cei care au pus cabluri pe acești stâlpi”, declară Vasile Jurca, primarul orașului Petrila.
Proiectul este unul ce se realizează prin Programul Operațional Regional (POR) și trebuie finalizat până la finalul acestui an. Costul total este de 23 de milioane de lei, iar pietonii și șoferii vor fi avantajați. În plus, se va face economie la bugetul local.
„Îmi doresc ca, prin acest proiect, să facem economie la bugetul locale pentru iluminatul public. Mai mult, avem un sistem care ne permite să gestionăm de la distanță fiecare lampă. Adică, avem un sistem de telegestiune, care, dintr-un dispecerat, ne va spune unde nu funcționează lămpile Există un soft prin care lămpile vor avea o intensitate mai mică, atunci când, pe stradă, nu trec mașini și avem la treceri­le de pietoni, lămpi care au senzori și, când se apropie mașina de trecerea de pietoni, își vor mări intensitatea, pentru o mai bună vizibilitate”, mai spune Vasilică Jurca.
Deocamdată, însă, stâlpii vechi rămân, până ce toți proprietarii de fire vor veni să și le revendice. Cablurile sunt îngropate sub dalele existente, pe trotuare, iar noile lămpi se vor monta pe alți stâlpi.
Diana Mitrache