Mina Petrila a scos ultimul vagonet de cãrbune acum aproximativ un an, la 30 octombrie 2015, iar oamenii locului încã privesc cu tristete spre ruinele minei, de unde îsi câstigau o pâine. Pe multi i-am gãsit, la un an de la închiderea minei, prin oras, tristi si cu gândul la viitorul copiilor lor.
Unii chiar ne-au spus cã se tem ca, dupã închiderea definitivã a minei, sã nu urmeze închiderea orasului. Asta, pentru cã tinerii nu prea au sanse aici, iar cei care rãmân sunt pensionarii. Si ei se mai uitã putin si peste „gard”.
„În anul acesta care a trecut, as fi vrut sã vãd cã avem noi locuri de muncã pentru tineri. Îl am pe bãiatul meu, care lucreazã la Orãstie. Douã ore face drumul dus, douã înapoi si 8 ore lucreazã, dar munca nu este plãtitã. În Timisoara, un angajat ia 2.000 de lei, iar ai nostri 1.300. Vedeti, orasele mari sunt mai bine. Petrila este cam slab. Petrosaniul parcã merge spre bine”, ne spune un pensionar de la minã, iar un altul crede cã orasul se va prãbusi într-o zi.
„As fi vrut sã fie tot asa cum a fost înainte. Locuri de muncã noi pentru tineri. Vai de noi, bãtrânii de aici! Ar trebui ca, pe locul unde a fost mina, sã vinã un investitor sã facã noi locuri de muncã, cã toti tinerii nostri sunt prãpãditi si trebuie sã plece în alte pãrti si rãmân blocurile astea de aici pustii. Le vor dãrâma toate si le vor face una cu pãmântul, cã nu mai vine nimeni la Petrila. Rãmânem, pânã mai suntem, noi, pensionarii”, a spus, cu amãrãciune, un alt pensionar.
Alti locuitori ai orasului Petrila, însã, au rãmas cu speranta cã, dacã tot au închis mina, mãcar sã o fi transformat în muzeu de vizitat. Asta, cã tot a avut si Ion Barbu o idee similarã, nepusã încã în practicã si la care încã se lucreazã, pentru ca mai multe clãdiri sã rãmânã în picioare.
„În primul rând, sã se fi conservat mai bine, sã se poatã vizita mina. Sã vinã turistii, sã vadã în ce conditii au lucrat bunicii, pãrintii si chiar si noi. Sã caute sã dea la tineri mai multe sanse pe plan local”, a conchis omul.
Mina Petrila a fost închisã la finele lunii octombrie, anul trecut si o parte dintre muncitori, care nu s-au disponibilizat, ori care nu au iesit la pensie, s-au dus la Mina Lonea. Orasul, însã, nu a cunoscut nici o zvâcnire, desi oamenii au votat schimbarea, iar Ministerul Culturii încã are de lucru pentru a vedea care sunt clãdirile ce vor rãmâne în picioare si care vor cãpãta o nouã destinatie. Cât despre locurile de muncã la care viseazã bãtrânii din acest oras, lucrurile rãmân la nivelul utopiei.
Diana Mitrache
