C irculația rutieră, la intrarea în orașul Petrila, în zona minei, se va închide. Motivul este legat de lucrările pe care Apa Serv le face în acest loc, pentru a finali­za o nouă porțiune de aducțiune ce fost reabilitată complet.

Potrivit unui comunicat remis presei, reabilitarea aducțiunii va închide temporar circulația.
Decizia va fi valabilă începând cu data de 03.08.2021, între orele 7.30 – 18.00. ” În vederea execuţiei lucrărilor de reabilitare a reţelelor de apă care fac parte din proiectul ”Modernizarea infrastructurii de apă și apă uzată în județul Hunedoara (Valea Jiului) – 2014-2020” – pentru contractul de lucrări ” VJ-CL-04 Reabilitarea rețelelor de apă și canalizare Petrila ”, vă comunicăm că începând cu data de 03.08.2021, între orele 7.30 – 18.00, se va restricționa circulația în zona: parțial strada Republicii, parțial strada Minei, deoarece se vor executa lucrări la subtraversările care trebuie executate pe străzile unde s-au realizat lucrările la rețeaua de apă și canalizare din cadrul proiectului”, arată comunicatul Apa Serv.
Cei de la Ape spun că pentru lucrările din cadrul proiectului există, avize, aprobări necesare execuției, inclusiv Management de trafic aprobat de Poliția Petrila. Apa Serv Valea Jiului își cere scuze abonaților din zonele afectate de aceste lucrări, pentru disconfortul cauzat și vă informează că aceste investiții vor avea drept rezultat îmbunătățirea calității serviciilor oferite beneficiarilor noștri.
Diana Mitrache